Chinuit de unele probleme la genunchiul drept, goal-keeperul utist a făcut o investigaţie amănunţită la cunoscutul ortoped timișorean, Radu Prejbeanu. Acesta l-a sfătuit pe Mara să se lase pur și simplu de fotbal. Are o bucată de os mort la genunchi, iar intervenția chirurgicală, destul de complicată, nu l-ar putea face apt pentru performanță.
Dezamăgit, Sebastian Mara și-a încheiat amiabil contractul cu UTA, care se vede nevoită să caute un înlocuitor. Responsabilul cu pregătirea portarilor la clubul fanion al Aradului, Dan Ţapoş, a explicat cum stau lucrurile: „Mara era unul dintre portarii de viitor ai Aradului, chiar doream să ne bazăm în viitorul apropiat pe el, dar cu sănătatea nu te joci. Îi cunosc foarte bine problemele, era nevoit să stea pe margine câte două-trei zile când îi sărea genunchiul și, din câte am înțeles, nici operația nu l-ar fi ajutat. Chiar dacă nu ne convine, trebuie să acceptăm situația și să identificăm un al treilea portar pentru prima echipă. Sigur va fi un junior, unul dintre Mureșan, Debre sau Zamfir. I-am chemat pe rând la antrenamentele primei echipe, urmează să ne decidem și funcție de ceea ce demonstrează la meciurile de la juniori”.
Sebastian Mara este al doilea talent din generaţia 1998 dintre buturile utiste care abandonează prematur fotbalul de performanţă. Vara trecută, Răzvan Stanciu se orienta spre futsal şi şcoală, deşi era văzut o reală speranţă printre goal-keeperii din noul val.
Citiți principiile noastre de moderare aici!