ŞIRIA. Nici cel mai pesimist suporter al „Bătrânei Doamne” nu-şi putea imagina că UTA se poate împiedica de nou-promovata, Metaloglobus Bucureşti, la prima apariţie în faţa suporterilor din acest sezon. Alb-roşii veneau după un succes de moral în Cetatea Chindiei, în vreme ce gruparea din Capitală pierduse primul joc de Liga 2 din istorie, în faţa Olimpiei din Satu Mare. Existau toate premizele pentru o nouă victorie a utiştilor.
Numai că, surprinzător, băieţii pregătiţi de Adrian Mihalcea au evoluat modest, fără vlagă şi orizont, puţine fiind ocaziile clare de a marca. Oaspeţii au venit la Şiria să se apere şi să încerce să dea lovitura pe contre. Şi dacă nu era portarul Grahovac în zi de graţie, UTA ar fi irosit şi acest punct consemnat la finalul unui joc încheiat fără goluri.
Cu mult tupeu
Simţind că UTA încă se caută, suferă la capitolul omogenitate, vizitatorii au prins curaj, Grahovac salvând în două rânduri la şuturile lui Niculae (min. 30) şi Ghenovici (min. 33). Treziţi „din pumni”, utiştii au dominat finalul reprizei, dar Curtuiuş (min. 36), Cârstocea (min. 42) şi Adili (min. 44) nu au adus fericirea în tribune.
Precum la Târgovişte, Adrian Mihalcea schimbă sistemul de joc între reprize, forţând cu doi atacanţi. Numai că, de această dată, nu i-a mai ieşit. Mai mult tot oaspeţii sunt mai aproape de gol, în min. 52, când portarul UTA-ei are o nouă intervenţie de efect la şutul lui Robu. Atacanţii arădeni au câte o jumătate de ocazie fiecare, iar în prelungiri, Metaloglobus putea detona „bomba”, dar Grahovac s-a dovedit a fi de neînvins la şutul lui Ghenovici.
AFC UTA – Metaloglobus Bucureşti 0-0
Formaţii – UTA: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Asani (min.46, D. Roman), Cârstocea (min. 80, Prună) – Strătilă (min. 60, Strătilă), Jorza, Stahl – Curtuiuș. Metaloglobus: R. Geantă – A. Roman (min. 70, Negotei), Fl. Iordache, Caramalău, A. Sava – A. Popa, Ghenovici – Şt. Stîngă (min. 80, Răileanu), Şt. Niculae, Robu – Bilciurescu (min. 62, I. Marian).
Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) – centru; Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț) şi Jozsef Peter (Sfântu Gheorghe) – asistenţi. Rezervă: Vladimir Nagy (Aiud). Obs. FRF: Iulian Spătaru (Timișoara) și Viorel Lolea (Reșița).
Citiți principiile noastre de moderare aici!