ARAD. Anunţul a fost făcut, joi, în conferinţa de presă săptămânală, de antrenorul Ionuţ Popa. Şi are legătură cu Hotărârea Guvernului nr. 804 din 19 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, care modifică Legea 350 privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive. Cu tot cu normele financiare de aplicare, care prevăd în mod expres plata salariilor şi a primelor, după un algoritm bine pus la punct.
„Având în vedere că situaţia financiară a clubului se va normaliza în curând, jucătorii trebuie să demonstreze că au valoare. Miercuri au încasat o parte din primele de joc, săptămâna viitoare vor încasa o altă tranşă. Iar ce ne durea cel mai tare, salariile se vor rezolva şi acestea. În 19 septembrie s-a modificat şi a intrat în vigoare noua Lege 350 pe care suntem finanţaţi de la Primărie. Contractele şi primele jucătorilor se pot deconta din banii alocaţi de Primărie” – a fost cât se poate de explicit tehnicianul arădean.
Negru pe alb
Întrebat dacă Primăria va ţine cont de modificarea legislativă sau va „dribla”, ca de fiecare dată, legea, Ionuţ Popa a spus: „Legea este clară, scrie negru pe alb că se pot deconta contractele de activitate sportivă şi primele. Nu este nimic interpretabil. Clubul nu cere mai mulţi bani, doar să poată plăti jucătorii din banii alocaţi. Dacă nici acum nu se vrea, înseamnă că nu se doreşte sport de performanţă în Arad şi trebuie să ne retragem cu toţii”. Şi a ţinut să mai completeze: „La cum îl cunosc eu pe primarul Falcă, va respecta legea şi va ajuta acest brand al Aradului să renască. Cum dumnealui a făcut multe lucruri frumoase pentru Arad, aşa vreau şi eu să fac o echipă mare la UTA, care anul viitor să aibă un singur obiectiv, promovarea”.
7 absenţi
În privinţa jocului cu Energeticianul, antrenorul arădean nu se va putea baza pe 7 jucători: Coulibaly – suspendat; Enescu, Manea şi Copaci, accidentaţi, iar pe Stahl, Matei şi El Hasni nu se va mai conta în acest tur de campionat. „Avem mari probleme în defensivă şi pe axul central, trebuie să regândesc sistemul de joc, dar cei care vor intra în teren trebuie să arate că merită să îmbrace tricoul echipei UTA” – a mai spus Mister.
City-break la Milano
Graţie unui parteneriat cu firma SC Vest Transcom SRL, un spectator al jocului de sâmbătă, ora 11, de pe stadionul Motorul, va câştiga un city-break la Milano pentru două persoane. Toţi spectatorii care vor veni la stadion, abonaţi sau plătitori de bilete, vor primi un bilet de tombolă pe care îl vor completa şi depune într-o urnă, extragerea fericitului câştigător urmând să fie făcută în pauza jocului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!