Și, ce să vezi, după mulți ani, tocmai primarul Aradului afirmă că a găsit-o. Acum, spune că vrea să o recondiționeze, dacă se poate, deoarece este într-o evidentă stare de degradare.
Primul edil al orașului nu spune lucrurilor pe nume, adică faptul că sesizările și informațiile au fost primite de la suporteri. Aceștia au și câteva postări pe Facebook, înainte ca primarul Bibarț să se laude.
„În urma unor sesizări și a informațiilor primite, am găsit locul în care se află statuia celebrului Iosif Petschovschi. După cum se vede, ea se află într-o stare avansată de degradare, drept pentru care vom consulta specialiștii pentru a vedea ce presupune recondiționarea ei, urmând ca apoi, împreună cu suporterii, să alegem locul cel mai potrivit pentru a fi amplasată, așa cum merită o legendă a fotbalului arădean și românesc!” – a scris Călin Bibarț pe pagina sa de Facebook.
Trimite articolul
XCe să-ți zic fix Bibi a găsit-o.
Haradon, nu mai fiți penibili cu astfel de articole.
Faceți-I reclamă pe față și gata, nu-i nimic rău în asta.
Niște nemernici,noi toți
Dute du galeata😡😡😡😡
-
Calin il tine pe Petru de coae pentru voturi
Cum nu s a știut? Atunci când s a dat jos trebuia sa se facă cu acte de demolare,depozitare,etc și astfel exista o evidenta clara.
Asta e la depoul de tramvaie . Acolo și tribunele pleacă la fier vechi
Material publicitar ieftin,acțiune eșuată :))) Consilierii responsabili de imaginea primarului trebuie trimiși la reciclare,nu își justifică salariile :)))
Poate ar trebui omului padurii sa i se explice cine a fost Iosif Petschovschi….
Se gandeste Bibi cum ar fi sa i se faca lui o statuie in schimb. Si lui Falca. Ca merita, nimeni nu a distrus Aradul cum au facut-o ei.
Salutare.Daca mati fi auzit cât am râs cu lacrimi când am văzut articolul daa o cautat-o toată noaptea și pe dimineata o gasito
exact ca si conducerea primariei arad. LA PAMANT….
Bibi esti varza, articole de doi lei la comanda, exact ca falconeti.
Daca statuia ”ZEULUI” este degradata ,puneti una nou-nouta cu chipul FALCII,a SECULICIULUI,a BIBARTULUI,chip de netrebnic sa fie!!!!!!!
Mai bine cumpara una noua, ca iese mai ieftin! Plus ca asta-i horror!