Începe ultima parte a campionatului, iar cei de la UTA forţează, se spune, promovarea. Primul semnal a fost dat azi, într-o conferinţă de presă, când directorul general al clubului, Decebal Grădinariu a anunţat că se vor oferi prime suplimentare la fiecare meci, plus o primă de obiectiv.
„Plusăm la prime”
Din capul locului, Grădinariu a declarat: „Ne aşteaptă un meci foarte important, cel cu FC Braşov, de sâmbătă, e prima finală din cele zece. Am discutat şi cu conducerea tehnică, primele se suplimentează la fiecare meci. Va existat o primă specială, peste cea care este prevăzută în Regulamentul de Ordine Interioară. Plusăm la prime, cum se zice. Banii se vor da până la următorul meci. În plus de asta, în câteva zile vom stabili şi prima de obiectiv. Vreau să se înţeleagă, în acest fel, ce se vrea la UTA: promovarea! Cred că semnalul dat de conducere este clar”.
Nagy şi obiectivele
La rândul său, antrenorul echipei UTA, Roland Nagy a spus: „Am obţinut un prim obiectiv, acum nu putem fi sparring-partneri, numele de UTA ne obligă la mai mult, trebuie să avem obiective şi în continuare, chiar dacă strategia clubului nu s-a schimbat. Avem o şansă mare, de care trebuie să ne agăţăm, o oportunitate enormă pentru acest club. O şansă pe care o merităm din plin, şi trebuie să profităm de ea, deoarece am muncit mult să ajungem aici. Totuşi, mai e mult până departe şi nu pot spune că suntem pregătiţi cu vârf şi îndesat să promovăm. Dar, din punct de vedere sportiv vom face totul pentru a ne îndeplini acest vis”.
Copil şi îndeplinirea unui vis
La rândul său, vedeta UTA-ei din meciul trecut, cu Unirea Tărlungeni, Dumitru Copil a spus: „Va fi o determinare în plus în play-off. Voi da totul, la fel ca şi colegii mei, pentru îndeplinirea unui vis, promovarea în Liga I. Avem acest obiectiv, e o şansă unică pentru noi. Mă bucur că am intrat bine în meciul trecut şi am reuşit să ajut echipa. Aşa voi face şi în continuare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!