Cel mai important lucru este, totuşi, că azi, Adrian Marţian a „aterizat” la Arad. După amiază nu a vorbit prea mult, doar ne-a declarat, scurt, că „Nu se rezolvă problemele aşa de repede cum credeţi, e nevoie de timp”.
Liniştiţi de Falub şi Marţian
Antrenorul Falub şi-a anunţat demisia, apoi plecarea, dar promisiunile prietenului său, Adrian Marţian îl ţin încă pe loc. I-a liniştit pe jucători, spunându-le că va fi bine. Aceştia, însă, nu prea mai cred mare lucru, deoarece au trecut vreo zece zile de când au primit cuvântul antrenorului lor.
Totuşi, azi, pentru prima dată, Marţian a dat faţa cu fotbaliştii. I-a informat cu privire la intenţiile sale, a văzut şi prima parte a antrenamentului de pe „Şega”, după care s-a retras, împreună cu Catanzariti et comp., pentru discuţii.
Primele semne bune, clare
De la bun început trebuie spus că Adrian Marţian rămâne şi mâine la Arad, semn că lucrurile se îndreaptă spre normalitate. „Voi rămâne la Arad până rezolvăm problemele. Discutăm cu privire la strategie, mâine vom anunţa mai multe” – a spus Marţian.
În schimb, Catanzariti a fost mai volubil. „Nu s-a semnat niciun act, nu asta contează. Nu mai plecăm în Antalya, poate mergem la Debrecen. Cel mai mult discutăm acum cu privire la strategie, la lotul de jucători. Avem în vizor mai mulţi fotbalişti, trebuie ca şi antrenorii să-şi dea acordul. În cursul zilei de mâine vom anunţa mai multe.
Se plătesc din restanţe
Cel mai arzător subiect este acela al salariilor jucătorilor. Giovanni Catanzariti a comentat scurt problema. „Cel mai probabil, săptămâna asta se vor plăti o parte din restanţele către jucător” – a spus italianul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!