ARAD. „Duşul rece” cu Ripensia pare să fi fost dat uitării de băieţii pregătiţi de Laszlo Balint. Victoria cu Şoimii Lipova din Cupa României şi discuţiile individuale şi de grup purtate în vestiar au (re)aşezat lucrurile pe făgaşul normalităţii. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă cei trei reprezentanţi ai UTA-ei prezenţi, joi, la tradiţionala conferinţă de presă săptămânală: antrenorul Laszlo Balint şi jucătorii Alin Şeroni şi Romario Moise.
Uităm de Ripensia!
Tehnicianul utist este convins că, prin prestaţia lor contra Snagovului, fanii vor trece peste amărăciunea eşecului cu Ripensia. „Trebuie să reacţionăm pozitiv, atât pe faza de organizare, cât şi în atac. Am mare încredere în băieţi şi vreau să cred că eşecul de la Timişoara a fost o întâmplare nefericită. Meciul cu Sportul Snagov nu este greu prin prisma valorii celor două loturi, unde suntem net superiori, ci din punct de vedere al mentalului, pentru că venim după un eşec greu digerabil” – a punctat Balint.
Acesta a subliniat şi importanţa spiritului şi a vestiarului: „În meciul de Cupă, cu Lipova, mi-aş fi dorit să văd mai multă personalitate la unii jucători. Suntem la început de drum împreună, dar vreau să construiesc o echipă, atât sportiv cât şi ca spirit. Mai avem de lucru, dar sunt convins că ne vom putea bucura la finalul sezonului”.
În privinţa lotului de jucători, două sunt semnele de întrebare pe „ultima sută” a perioadei de transferări. Există posibilitatea ca Ivan să fie împrumutat la o echipă de Liga 3, iar în locul său să ajungă un alt jucător care să se încadreze în regulă juniorilor, o decizie urmând a fi luată în aceste zile.
Vestiarul vrea promovarea
Atât Moise, dar mai ales, Şeroni au accentuat cuvântul promovare: „Am venit la UTA cu sufletul deschis, vreau să mă impun şi să promovăm în Liga 1” (Moise); „Suntem un grup unit şi asta se va vedea la finalul campionatului. Nu contează cine intră titular, cine joacă, important e ca echipa să câştige. Obiectivul vestiarului este promovarea. Vrem să-i facem fericiţi pe suporteri (Şeroni).
Trimite articolul
Xba,da prost is–am crezut ca jucam pe noul stadion.cu 12.500 de spectatori in nocturna seara la 20 fix.