„Orice meci cu UTA este o sărbătoare pentru noi. Mă bucur că antrenorii, jucătorii și conducerea Progresului au răspuns pozitiv la propunere. După cel mai bun sezon din istorie, cu rezultate excelente și încheiaat săptămâna trecută cu promovarea echipei secunde în liga a patra, acest amical vine ca o cireașă de pe tort pentru noi. Așteptăm toți iubitorii fotbalului din zonă să vină la meci”, a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica.
Pecicanii, aflați în vacanță, au răspuns pozitiv propunerii venite din partea grupării fanion a județului, mai ales că există o colaborare strânsă între cele două cluburi.
Va fi un bun prilej pentru Mircea Rednic și staff-ul său să-i vadă la lucru pe jucătorii aflați sub contract cu UTA și care sunt împrumutați la Pecica, dar și pe tinerele speranțe ale gazdelor.
Partida Progresul Pecica – UTA se va disputa sâmbătă, 8 iunie, de la ora 11:30, pe stadionul Progresul, iar intrarea va fi liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!