„Satelitul” UTA-ei, în rândurile căruia se vor regăsi jucători atent monitorizați de staff-ul tehnic al primei echipe. Colaborarea cu gruparea din localitatea condusă de primarul Valentin Bot e construită și pe frumoasa bază sportivă a Șiriei, dar nu numai.
„Am făcut primul pas, odată cu promovarea în Liga a III-a. Pentru următorii, UTA are nevoie de sprijin din partea Muncipiului și a Județului, atât din sfera privată și nu numai. Consiliul Local Șiria a făcut un asemenea pas către noi, pas care ne bucură enorm de mult, e primul din județ care vine în sprijinul UTA-ei. Consiliul Local Șiria pune baza sportivă la dispoziție pentru UTA și, totodată, asigură un sprijin financiar consistent, prin susținerea activității echipei a doua, care va juca în Liga a IV-a”, a explicat Alexandru Meszar, inițiatorul proiectului noii UTA.
„Vrem să promovăm brandul”
Valentin Bot, primarul Șiriei, s-a arătat mulțumit de inițierea colaborării și așteaptă o emulație în jurul echipei pe care o găzduiește. „Dorim să dezvoltăm sportul în Podgorie, iar acest lucru poate fi făcut cu oameni care cunosc bine fenomenul. Eu sunt primar și mă ocup de administrație, pot spune că suntem la un nivel superior față de alte administrații, vreau ca și sportul să fie la fel. Vrem să promovăm brandul UTA, e cel mai important al județului, în viitor sperăm că UTA va redeveni echipa fanion a Aradului, la un nivel cât mai înalt, unde îi e locul. Odată cu acest lucru, mult mai mulți tineri din comună și din Podgoria Miniș – Măderat vor veni să facă sport, iar cei mai talentați pot să ajungă la performanță. Condițiile sunt deosebite, era păcat să nu se folosească o asemenea bază sportivă”, a punctat edilul șirian.
În aceste zile, la stadionul din Șiria se execută lucrări de aducere la parametri optimi a instalației de nocturnă. Pe lângă echipa a doua, șirienii i-au invitat pe utiști să dispute cât mai multe meciuri la poalele Cetății. Primul e deja perfectat, sâmbătă, la 10,30, trupa lui Roli Nagy joacă la Șiria primul amical al verii, în compania Naționalului Sebiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!