Lunga listă o publicăm și noi, dumneavoastră doar trebuie să aveți răbdare să o citiți.
1. În cazul în care structurile sportive consideră că este necesară reluarea imediată a antrenamentelor, sportivii și
persoanele absolut necesare pregătirii sportive vor putea intra în cantonament, urmând a fi testate RT-PCR
pentru COVID-19 și examinate medical de trei ori, astfel:
I. la intrarea în baza de cantonament;
II. în ziua a 7-a;
III. în ziua a 14-a.
În cazul în care se dorește, înaintea reluării antrenamentelor, sportivii și persoanele necesare pregătirii sportive au
posibilitatea de a sta o perioadă de 14 zile în izolare la domiciliu, împreună cu toate persoanele care locuiesc la
acel domiciliu. Ulterior, premergător întoarcerii la antrenamente, trebuie să se testeze RT-PCR pentru COVID-19.
Prelevarea probelor se va face în baza de antrenament (fără a părăsi incinta). În cazul în care rezultatul uneia
dintre aceste persoane este pozitiv în cursul acestei perioade, vor fi urmate procedurile descrise de autoritățile
sanitare. Pe tot parcursul acestei perioade, antrenamentele se vor desfășura individual sau în grupuri de cel mult
patru persoane, care nu își vor schimba componența pe parcursul celor 14 zile.
2. Antrenamentele în grupuri mici și în comun vor trebui să dureze minimum 4
săptămâni pentru a readuce sportivii în starea de competiție și a scădea riscul de
accidentări.
* Păstrarea distanței de 2 m, pe cât posibil.
* Fiecare jucător/membru din staff va folosi obiectele personale (ex: prosop/sticlă
de apă etc), în niciun moment nu vor fi permise schimburile de obiecte personale.
3. În săptămâna de început a antrenamentelor se va planifica vizita medicală la INMS și policlinicile sau ambulatoriile
de medicină sportivă din țară. Anamneza completă (chestionar epidemiologic inclus), consultul medico-sportiv și o
probă de efort concludentă sunt obligatorii.
* Programarea jucătorilor se va face la intervale orare diferite pentru
evitarea supraaglomerării.
* Deplasarea jucătorilor la INMS și policlinicile sau ambulatoriile de medicină
sportivă se va face individual, fiecare cu mașina proprie (sau organizat de către
club în cadrul fiecărui grup format).
* Se va purta mască de protecție în zona de așteptare până la intrarea în cabinetul
medical.
* Jucătorii se vor dezinfecta pe mâini la intrarea și la ieșirea din cabinetul medical.
4. Stabilirea componenței staff-ului esențial pentru fiecare echipă și definirea atribuțiilor
fiecăruia dintre acești membri; ei vor fi singurii acreditați să lucreze cu jucătorii
* Se va limita la maximum numărul de persoane care participă la antrenamente / pregătire.
(în primele 2 săptămâni ale pregătirii);
* Persoanele din staff acceptate pentru participarea în cantonamentul echipei pot fi înlocuite
de alte persoane doar în condiții excepționale (boli grave, accidentări, suspect boală
transmisibiă, etc);
* Fiecare membru al staff-ului va fi supus triajului epidemiologic, zilnic;
* Tot personalul care intră în cantonament trebuie testat prin RT-PCR pentru COVID-19.
Odată intrați în cantonament, jucătorii, staff-ul tehnic și medical precum și tot personalul
care deservește spațiul de cazare vor rămâne cantonați.
5. Trebuie definite spațiile folosite pentru antrenamente și dedicate numai antrenamentelor echipei (terenuri, vestiare,
magazii, bucătărie, sala forță, cabinet medical, sală tratamente, etc.)
TERENURI
* În funcție de specificul antrenamentului, se pot organiza grupuri de
maxim 4 jucători (în primele 2 săptămâni de cantonament);
* Dacă există posibilitatea utilizării a două sau mai multe terenuri de
antrenament, se pot organiza mai multe grupe de jucători care se
antrenează concomitent;
* Daca NU există posibilitatea folosirii mai multor terenuri de antrenament,
se programează antrenamentele la ore diferite;
* Se pot împărți în grupuri, unii jucători să efectueze antrenamente fizice
pe teren și alt grup antrenamente în sală (accesul în sala de forță în
primele 2 săptămâni este de maxim 2 jucători + 1 membru din staff)
* Se vor forma grupuri de jucători + staff la începutul perioadei de
cantonament și se vor păstra aceleași grupuri până la finalul primei
perioade de 2 săptămâni de cantonament.
VESTIARE
* Se interzice folosirea vestiarelor în primele 2 săptămâni de antrenament. Echiparea și
dezechiparea se poate realiza în spațiul de cazare (camera jucătorului);
* În funcție de dimensiunea vestiarului, numărul de jucători care intră va fi stabilit astfel încât să se
respecte o distanță de minimum 2 metri între aceștia;
* Înainte de accesul jucătorilor în vestiar se face curățenie / dezinfecție cu produse biocide avizate
de Ministerul Sănătății;
* Vestiarele se aerisesc după fiecare operațiune de curățenie și ori de câte ori este posibil;
* Personalul care efectuează dezinfecția vestiarului va purta echipament de protectie (mască,
mănuși de unică folosință). Personalul de curățenie va fi supus triajului epidemiologic zilnic la
intrarea în tură;
* Accesul următorului grup de jucători în vestiar se va face după o curățenie/dezinfecție a
vestiarului;
* Operatorul care efectuează curățenia va insista pe suprafețele frecvent atinse de jucători și stafful echipei;
* În fiecare vestiar va exista un grafic de curățenie, unde se notează numele persoanei care a
efectuat curățenia, produsul utilizat, ora efectuării și semnătura persoanei care a verificat
respectarea operațiunii de curățenie/dezinfecție
BUCĂTĂRIE / SALA DE MESE
* În primele 2 săptămâni de cantonament mâncarea va fi servită jucătorilor în ambalaje și cu tacâmuri de unică
folosință în regim ”room-service”, nu în sala de mese;
* În functie de dimensiunea sălii numărul de jucători care intră va fi stabilit astfel încât să se respecte o distanță de
minim 2 metri între aceștia (după primele 2 săptămâni)
* Înainte de accesul jucătorilor în sala de mese se face curățenie / dezinfecție cu produse biocide avizate de
Ministerul Sănătății;
* Accesul următorului grup de jucători în sala de mese se va face după o curățenie/dezinfecție a spațiului;
* Operatorul care efectuează curățenia va insista pe suprafețele frecvent atinse;
* Se recomandă a se folosi vase / tacâmuri de unică folosință pe toată perioada cantonamentului;
* Daca nu exista posibilitatea utilizarii vaselor / tacâmurilor de unică folosință, vesela care se utilizează se
dezinfectează cu substanțe pe bază de clor (imersie conform specificațiilor producătorului).
* Dacă se utilizează mașini de spălat vase, se recomandă spălarea la o temperatură cât mai ridicată.
* În fiecare sală de mese va exista un grafic de curățenie unde se notează numele persoanei care a efectuat
curățenia, produsul utilizat, ora efectuării și semnătura persoanei care a verificat respectarea operațiunii de
curățenie/dezinfecție.
6. Personalul administrativ și de suport va sosi la spațiile definite
înaintea grupurilor și va pregăti tot ce este necesar: teren de
antrenament, echipament, pachete cu mâncare etc. După care va
dezinfecta acele spații și va reveni după plecarea jucătorilor și staffului tehnic/medical pentru a igieniza din nou și a pregăti următorul
grup de antrenament.
*Personalul care va pregăti pachetele de mâncare,
echipamentele etc. va purta mască de protecție și mănuși de
unică folosință;
* Mâncarea va fi servită în ambalaje și cu tacâmuri de unică
folosință;
* Va fi desemnată o persoană care va verifica respectarea
etapelor de dezinfecție programată.
7. Substanțele și metodele de dezinfectare trebuie să fie
aprobate de Ministerul Sănătății (ex. Substanțe pe bază de
alcool 70% sau peste, pe bază de clor, lămpi UV etc.); spațiile
închise se vor aerisi cel puțin o oră între grupurile de
antrenament, după dezinfectare.
* Produsele dezinfectante se vor utiliza conform specificațiilor
producătorului, respectând concentrația și timpul de
acțiune: vezi anexa 1.
* Toate încăperile închise se aerisesc după fiecare etapă de
dezinfecție și ori de câte ori este posibil.
8. Screening-ul medical se va face de către medicul clubului sau un
medic angajat de club pe perioada epidemiei (până este declarată
eradicată de către Ministerul Sănătății) și va include: fișe pentru
jucători și staff (temperatură, simptome – tuse, dureri în gât,
dificultăți în a respira, anosmia, ageuzia; saturația de oxigen)
completate în fiecare zi, cu interzicerea participării la antrenament
pentru modificări ale oricăruia ce întrunește criteriile de mai sus.
Orice simptom trebuie anunțat telefonic până ca sportivul să ajungă
la baza de antrenament! Medicul angajat de club pe perioada
epidemiei va sta în cantonament pe toată perioada acestuia.
* Se înființează și se completează zilnic registrul de triaj
epidemiologic de persoana desemnată de club;
* Triajul se face zilnic la toate persoanele aflate în
cantonament.
9. Hidratarea și suplimentarea se va face personalizat; tratamentele se vor face doar în cazul
accidentărilor și se vor limita terapiile manuale.
10. În eventualitatea în care sportivii vor intra în cantonament fără a sta anterior în autoizolare 14 zile la
domiciliu, testarea pentru Covid-19 a jucătorilor și a membrilor staff-ului tehnic și medical se va face în
T0, T1 și T2, sau în orice alt moment la recomandarea medicului clubului pentru cazuri
speciale/simptomatologie. Cazurile vor fi raportate și către FRF – Departamentul Medical
(medical@frf.ro) cu păstrarea anonimatului și protecției datelor pacientului, inclusiv până la nivelul
familiei celui infectat.
* În ziua 1 (T0) de cantonament se face testarea tuturor persoanelor care intră în cantonament prin metoda RTPCR – la laboratoarele recomandate și aprobate de MS-DSP;
* După aflarea rezultatelor, dacă ele sunt negative, jucătorii se pot duce la vizita medicală;
* Până la aflarea rezultatului, jucătorii împreună cu staff-ul echipei vor sta izolați în cantonament;
* În funcție de laborator, rezultatul poate fi gata în maximum 24 de ore;
* Jucătorii se vor deplasa la baza de cantonament și către centrele de efectuare a vizitei medicale în grupuri
restrânse cu mașinile proprii sau puse la dispoziție de club;
* Nu se va utiliza în niciun scop autocarul în aceasta fază (de la ziua 14 autocarul poate fi folosit în anumite condiții
– vezi pct. 12 – transport)
* Jucătorii vor sta maximum 2 în cameră. Camerele trebuie să aibe obligatoriu grup sanitar propriu. Jucătorii care
stau câte doi în cameră vor trebui în primele 2 săptămâni de cantonament să facă parte din același grup de
antrenament. Regula este valabilă și pentru staff, dacă vor sta câte doi în cameră vor face parte din același grup
de antrenament (de ex. 1 staff tehnic + 1 staff medical);
* Până la aflarea rezultatului se va evita orice contact cu restul grupului;
În cazul unui rezultat pozitiv
* Este anunțat imediat DSP local, persoana va fi transferată către un spital de boli infecțioase pentru evaluare iar
acolo se va decide dacă este necesară internarea;
* În camera unde a stat persoana pozitivă se va efectua curățenie/dezinfecție generală și nebulizare;
* Contacții cazului pozitiv (în TO, T1, T2 – sunt cei din grupul de lucru stabilit la începutul cantonamentului 4 jucători +
1 membru staff tehnic + 1 membru staff medical) se autoizolează la domiciliu timp de 14 zile;
* Contacții se pot izola și într-o altă locație stabilită de ei/autorități și comunicată instituțiilor pentru verificare.
* Pe perioada izolării jucătorul nu are voie să participe la vreun antrenament. NU ARE VOIE SĂ PĂRĂSEASCĂ
LOCAȚIA DE IZOLARE ÎN URMĂTOARELE 14 ZILE!
* În caz că în spațiul de izolare mai locuiește cineva, toți locatarii spațiului se autoizolează pentru următoarele 14 zile;
* Contacții se autodeclară la Direcțiile de Sănătate Publică locale, vor comunica data contactului cu cazul pozitiv,
numele contactului și adresa de autoizolare;
* Contacții au obligația să anunțe și medicul de familie;
* În caz de apariție a simptomatologiei specifice în perioada de autoizolare, contacții trebuie să anunțe serviciul de
urgență 112.
În cazul unui rezultat negativ
* La aflarea tuturor rezultatelor ale persoanelor care intră în cantonament se poate începe programul stabilit;
* În ziua 6-7 de cantonament (T1) toți membrii echipei plus echipa de suport se va retesta;
* În ziua 13-14 de cantonament (T2) toți membrii echipei plus echipa de suport se va retesta;
* Jucătorii vor putea trece la etapa II de antrenamente în grupuri mai mari, după toate cele 3 teste RT-PCR
negative, dar și în funcție de situația epidemiologică din acea perioadă;
* Zilnic se va face triajul tuturor persoanelor (simptome COVID-19);
* Personalul auxiliar va sta în cantonament/izolat pe aceeași perioadă cu jucătorii și staff-ul tehnic;
* Se va limita la maximum accesul persoanelor în cantonament. (vor avea acces doar persoanele avizate –
pentru aprovizionare);
* Este interzis accesul presei;
* Sunt interzise ieșirile / plimbările inutile în baza sportivă (în totalitate în primele 2 săptămâni)
11. Introducerea în regulamentul intern a măsurilor de prevenție a infectării cu SARS-CoV-2 (comunicate de
autorități) inclusiv igiena mâinilor, igiena respiratorie, purtarea măștilor și a mânușilor etc.
MĂSURI:
Spălați-vă mâinile cât mai des! Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni
infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Daca nu exista apă și săpun, puteți
folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 70%.
Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute! Mențineți distanța de
cel puțin doi metri între dumneavoastră și alte persoane.
Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar
poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel evitați atingerea dacă nu v-ați spălat / dezinfectat bine
mâinile.
Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți! Dacă aveți infecție respiratoare acută, evitați
apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită de cot sau într-un șervețel de preferat de unică
folosință, purtați mască de protecție si spălați măinile. Dacă în momentul în care tușiți vă acoperiți
gura cu mâinile, puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact.
Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul
Momentan, nu există cercetări științifice care evidentiază ca folosirea medicamentelor antivirale, pot
preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționeaza doar impotriva
bacteriilor, nu împotriva virusului. Sars-CoV 2 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și
metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.
Utilizați mască de protecție ajută și limitează răspândirea virusului, dar trebuie să fie folosită
împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea / dezinfectarea mâinilor.
Nu atingeți masca pe parcursul purtării! Dacă puneți mâna pe ea, efectuați igiena mâinilor.
Atât înainte de punerea măștii, cât și după scoaterea acesteia! Înlocuiți masca cu una nouă imediat
ce se umezește.
Nu refolosiți masca! La sosire și la plecare se vor pune la dispoziție măști noi.
Pentru a putea avea o igienizare bună a mâinilor se vor efectua
următoarele:
* Montarea de dispensere (eventual cu sensor pentru a evita atingerea
acestora) de antiseptic pe bază de alcool (min.70°) în puncte esențiale pentru
igiena mâinilor (bucătărie, vestiar, cabinet medical, sală de forță, spațiul de
cazare etc)
* Montarea de dispensere de hârtie prosop în baza de cantonament;
* Montarea de baterii apă (eventual cu sensor) și săpun în grupurile sanitare și
în apropierea tuturor spațiilor definite.
Toate spatiile de acces definite vor avea la intrare Covor/preș dezinfectant de
exterior – de instalat la intrările în incinte, se va schimba zilnic substanța
dezinfectantă conform concentrației recomandată de producător pentru
activitatea virucidă.
12. Fiecare club va desemna din cadrul staffului medical o persoană responsabilă cu verificarea
măsurilor de igienă.
* Supravegherea respectării precauțiunilor standard (igiena mâinilor, purtarea corectă a măștilor de
protecție de întreg personalul);
* Verificarea disponibilității produselor pentru igiena mâinilor (dezinfectanți pe bază de alcool,
săpun lichid, hârtie prosop);
* Verificarea efectuării curățeniei-dezinfecției, a dezinfecției terminale a spațiilor.
13. Reguli speciale pentru următoarele spații și operațiuni: vestiare și băi/dușuri, magazie, spălătorie,
bucătărie, cabinet medical/sală de tratament/refacere, sală de forță, teren, cazare și transport.
TEREN
* Echipamentele (mingii, jaloane, etc.) utilizate pe teren vor fi dezinfectate la sfârșitul fiecărui
antrenament cu produse TP2 avizate de MS;
* Înainte de intrarea pe teren și la ieșire se va realiza dezinfecția igienică a mâinilor;
VESTIARE
* În primele 14 zile de cantonament, utilizarea acestui spațiu este interzisă de către sportivi și personalul tehnic.
După această perioadă, utilizarea vestiarului se va face cu respectarea principiilor de distanțare socială
* Echipamentul purtat va fi depozitat în saci biodegradabili, ce vor fi amplasați în coșuri aflate la o distanță cât mai
mare de zonă și care să fie marcate vizibil cu inscripția: „obiecte pentru dezinfecție”
* Operatorul care efectuează curățenia va insista pe suprafețele frecvent atinse cu mâna (clanță, mânere vestiar,
etc.);
* Operatorul va purta mănuși de menaj pentru a preveni apariția iritațiilor în urma contactului prelungit cu
produsele biocide;
* Se va realiza dezinfecția terminală prin nebulizare cu produse TP2 avizate de MS;
* Se vor aerisi bine vestiarele;
* Se va realiza un grafic al operațiunilor efectuate cu data, ora și persoana responsabilă care a realizat
operațiunea de curățenie-dezinfecție.
BĂI DUȘURI
* Nu vor fi folosite dușurile de la teren, ci numai cele din camerele de cazare;
* Se va realiza curățenia-dezinfecția cu produse TP2 avizate de MS, insistând pe zonele frecvent atinse cu mâna
MAGAZIE
* Va fi gestionată de o singură persoană și se va menține închisă. Accesul altor persoane este interzis.
Curățenia și dezinfecția în magazie este realizată de magazioner minimum o dată pe zi (sau ori de câte ori
este folosită).
SALĂ DE FORȚĂ
* Se va realiza curățenia-dezinfecția aparatelor utilizate,
insistând pe zonele frecvent atinse cu mâna;
* Se va menține o aerisire corespunzătoare;
* Se va utiliza doar de echipă.
BUCĂTĂRIE
* Bucătăria trebuie să fie administrată de un personal numeric cât mai redus, sub
coordonarea unui responsabil desemnat și va fi închisă în perioada în care nu
se desfășoară activități de preparare a hranei;
* Responsabilul desemnat asigură planificarea și supervizarea operațiilor,
deschiderea și închiderea bucătăriei;
* Produsele intrate în bucătărie vor fi manipulate și depozitate conform normelor
de igienă. Ambalajele produselor (acolo unde este posibil) vor fi dezinfectate;
* Se va face o planificare a aprovizionării cu alimente, iar aceasta se va efectua
de maximum 2 ori pe săptămână, în vederea reducerii contactului cu exteriorul;
* Se vor utiliza produse biocide TP4 avizate de MS pentru dezinfectarea
suprafețelor;
* Tot personalul va purta mască și mănuși și va respecta igiena mâinilor;
* Servirea mesei se va face individual sau în etape, cu păstrarea acelorași
grupuri cu respectarea unei distanțe de minim 2 metri între persoane;
* Se va realiza curățenia-dezinfecția suprafețelor după fiecare masă cu produse
biocide TP4 avizate de MS.
SPĂLĂTORIE
* Spălătoria va fi administrată de un personal redus numeric, sub
coordonarea unui responsabil desemnat;
* Persoana responsabilă de spălătorie trebuie să colecteze în saci
de plastic hainele livrate de către sportivi la finalul fiecărui
antrenament sau ridicate din camera;
* Toate hainele trebuie spălate la peste 60oC și prosoapele la peste
80oC;
* Încălțămintea trebuie dezinfectată utilizând o soluție alcoolică de
peste 70% după fiecare utilizare;
* Personalul din spălătorie va purta mască și mănuși de menaj la
manipularea lenjeriilor și va respecta igiena mâinilor;
* Spălarea și dezinfectarea lenjeriei se va realiza cu produse TP2
avizate de MS.
CABINET MEDICAL / SALĂ DE TRATAMENTE / REFACERE
* Accesul în cabinetul medical / sala de tratamente / refacere se face
individual de către jucători;
* Este interzis accesul mai multor persoane, în afara staff-ului medical
necesar;
* Se recomandă utilizarea produselor de unică folosință;
* La intrarea și la iesirea din cabinetul medical / sala de tratamente / refacere,
jucătorul se va dezinfecta pe mâini și va purta mască de protecție;
* Medicul/terapeutul va purta în permanență mască de unică folosință și
mănuși în contactul cu pacientii;
* În cabinetul medical/sală de tratamente/refacere se efectuează manevre de
curățenie /dezinfecție de 3 ori pe zi și ori de câte ori este nevoie;
* Este interzisă utilizarea piscinei, saunei sau a jacuzzi-ului;
* În sala de tratamente (fizio-kineto), în prima perioadă de pregătire de două
săptămâni se pot accepta până la 4 persoane, cu condiția ca persoanele să
facă parte din grupul stabilit de la începutul cantonamentului;
* În partea a doua a cantonamentului, accesul persoanelor în sala de
tratamente (fizio-kineto) se poate face în limita de 50% din capacitate
TRANSPORT:
* Se va evita autocarul în primele 2 săptămâni;
* În caz de utilizare a autocarului, se dezinfectează după
fiecare grup de persoane transportat;
* În mod excepțional se poate utiliza autocarul în primele 2
săptămâni doar pentru transportul grupurilor de 4 jucători +
membru staff, grupuri stabilite la începutul cantonamentului;
* După fiecare utilizare (transport dus-întors către
cantonament – terenuri), autocarul trebuie să fie
dezinfectat;
* În etapa a doua de antrenamente se poate utiliza autocarul
la o capacitate de ocupare redusă, astfel încât fiecare
ocupant să aibă un rând liber în fața, spatele și lateralul
său;
* După fiecare transport efectuat (dus-întors) autocarul se
dezinfectează.
14. Reguli speciale pentru jucători, staff-ul tehnic, medical și administrativ/suport:
* Interzis accesul membrilor familiei în cantonament pentru toți cei implicați;
* Să poarte mască de fiecare dată când ies afară din camerele de cantonament pentru plimbări scurte (plimbările
sunt permise după primele 2 săptămâni de cantonament).
* Personalul de securitate și pază nu va avea acces în baza de antrenament decât în cazuri speciale ce amenință
siguranța echipei aflate în cantonament. Personalul din această categorie va beneficia de echipament de
protecție individual și va fi supus zilnic procesului de monitorizare și triaj epidemiologic.
15. Cluburile și oficialii acestora răspund de îndeplinirea prezentelor măsuri. FRF și/sau LPF pot desfășura acțiuni de
verificare a aplicării acestor norme.
16. Folosirea spațiilor definite se va face gradual, în funcție de etapa de antrenament în care se află echipa.
17. Grupurile de antrenament nu se schimbă și nu interacționează între ele decât online până în faza
antrenamentelor comune (inclusiv staff).
18. Se vor crea în baza de antrenament sau în proxima vecinătate două spații de izolare pentru persoane cu
simptomatologie Covid-19, de câte o persoană, care să nu comunice nici între ele, nici cu celelalte spații definite;
utilitatea este aceea de a izola de grup orice membru care prezintă simptome până la un consult de
specialitate/testare/evacuare.
* Spațiile de izolare trebuie să aibă grup sanitar propriu;
* Se anunță imediat telefonic eventualul caz suspect la Direcția de Sănătate Publică locală, la serviciul de urgențe
112 și persoana desemnată din cadrul Federației Române de Fotbal;
* Persoana va fi testată;
* Persoana poate rămâne în izolare în spatiul special amenajat sau transferată către o unitate medicală;
* În spațiul de izolare din cantonament se vor respecta procedurile de curățenie/dezinfecție stabilite și aprobate;
* Dacă persoana este pozitivă se va face o anchetă epidemiologică de autoritățile locale pentru stabilirea contacților
direcți;
* Nu vor mai avea acces la pregătire;
* Dacă apar simptome specifice COVID-19, contacții vor fi testați;
* Reintegrarea persoanei pozitive în cantonament se face după 2 teste negative la 24 de ore, conform
recomandărilor naționale actuale;
* Contacții persoanei pozitive vor sta în autoizolare 14 zile, chiar dacă prezintă sau nu simptomatologie.
19. Vor exista echipamente de protecție (PPE) pentru personalul medical la baza de antrenament, plus
termometre și pulsoximetre obligatoriu!
* Termometre infraroșu, pulsoximetru;
* Mască simplă chirugicală;
* Mănuși de unică folosință;
* PPE (mască simplă chirurgicală și mănuși de unică folosință) se va folosi de către toată lumea de la baza de
antrenament sau cazare în spațiile comune.
20. Persoanele care prezintă simptome înaintea antrenamentelor nu vor veni la antrenament, vor rămâne izolate
la domiciliu/cantonament împreună cu familia și se anunță DSP/MF; cazurile cu simptomatologie medie sau
severă vor fi gestionate prin 112.
* Înainte de fiecare antrenament, o persoană desemnată va face triajul epidemiologic al persoanelor care
participă la antrenament (chestionar epidemiologic – ex: febra, tuse);
* Dacă persoana simptomatică este în cantonament se va izola în cameră până la aflarea deciziei autorităților.
21. Înainte de intrarea în cantonament, toate persoanele sunt obligate să dea o declarație pe propria răspundere
privind luarea la cunoștință și respectarea regulilor dispuse prin prezentul regulament.
DE REȚINUT
* Clubul trebuie să informeze FRF/LPF referitor la locul de antrenament și a bazei de
cantonament alese;
* Toate persoanele care intră în cantonamentul echipei vor fi testate RT-PCR, la
intrarea în cantonament (T0), ziua 7 (T1) și ziua 14 (T2);
* Costul testării este suportat de echipa organizatoare a cantonamentului;
* Locul și modul de recoltare al testelor membrilor clubului se va stabili în contractul
încheiat între club și laboratorul care lucrează probele;
* Rezultatele testărilor se vor trimite și către autoritațile locale (DSP local);
* Până la aflarea rezultatului primului test nu se vor începe antrenamentele, nu se va
face vizita medicală, jucătorii și staff-ul vor sta izolați;
* Antrenamentele în grupuri mai mari se vor organiza după cele 2 săptămâni de
antrenamente în grupuri mici, după cele 3 testări cu rezultate negative;
* Grupurile stabilite la începutul cantonamenutului nu se vor schimba în următoarele 14 zile.
(prima etapă a pregătirii);
* La repartizarea jucătorilor în camere se va ține cont de grupul din care fac parte;
* Este interzis ca un jucător dintr-un grup să stea în cameră cu un jucător din alt grup;
* Este interzis accesul altor persoane decât cele acreditate în cantonament;
* Este interzis accesul în cameră a altor persoane (cu excepția personalului de curățenie) decât
cele care sunt efectiv cazate în respectiva cameră.
* Personalul auxiliar al bazei sportive se va testa odată cu membrii echipei cu care intră în
cantonament (T0, T1, T2);
* Personalul auxiliar va sta minimum 14 zile în cantonament împreună cu membrii echipei;
* Dacă personalul auxiliar nu este angajat al clubului, costul testării personalului auxiliar se va
face de către clubul care beneficiază de personal;
* NU se acceptă înlocuirea personalului auxiliar cu alte persoane în această perioadă, decât în
condiții excepționale;
* Membrii noi ai personalului auxiliar care înlocuiesc personalul stabilit la începutul
cantonamentului trebuie să fie testați. Costurile sunt acoperite de club;
* Personalul auxiliar va avea echipament de protecție pe toată perioada
cantonamentului (mască de unică folosință, mănuși de unică folosință);
* Se recomandă a se evita la maximum contactul personalului auxiliar cu jucătorii și
staff-ul echipei;
* În caz că există membrii în personalul auxiliar care sunt depistați pozitivi se
înlocuiesc de urgență cu alte persoane care urmează a fi testate;
* Accesul persoanelor auxiliare de schimb în circuitul echipei se va face numai
după aflarea rezultatului testării;
* Se realizează ancheta epidemiologică de Direcțiile de Sănătate Publică locale
pentru a stabili contacții apropiați care și ei vor fi scoși din cantonament și se vor
autoizola la domiciliu pentru următoarele 14 zile.
Acest document a fost aprobat de Comitetul de Urgență al FRF la data de 15 mai 2020.
Se va elabora și un document similar ce va cuprinde măsurile pentru reluarea meciurilor.
Toate măsurile vor intra în vigoare odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială și
limitare a mobilității populației ce vor începe după ridicarea stării de urgență; orice
evoluție nefavorabilă a situației epidemiologice duce la anularea imediată a acestor măsuri
și sistarea antrenamentelor.
FRF și LPF nu vor fi răspunzătoare pentru nerespectarea de către cluburile afiliate a
prezentelor norme și nici pentru apariția cazurilor Covid-19 după reluarea antrenamentelor
de către cluburile participante în competițiile organizate de FRF și/sau LPF.
Trimite articolul
Xbravo parca vad ca rapidisti se antreneaza toti la olalta nu doar 4 jucatori ci toata echipa atentie la mitici ca sant smecheri