„Sunt onorat că am ajuns la un club de talia UTA-ei, campioana provinciei. Cred foarte mult în acest proiect, în oamenii de aici și sunt convins că împreună vom realiza lucruri importante!”, a declarat Pușcaș.
La rândul său, antrenorul Laszlo Balint a spus: „Cristi Pușcaș este un jucător foarte important pentru acest nivel, cu valoare certă și confirmată, are experiență la echipe care au luptat pentru promovare, precum Dunărea Călărași, sezonul în care au și reușit promovarea, sau Petrolul Ploiești, în sezonul recent încheiat. Mă bucur mult că am reușit să îl semnăm pe Cristi, nu au fost ușoare negocierile, iar aici aportul cel mai important îl are Bogdan Apostu, iar poziția pe care joacă Cristi, mijlocaș defensiv, este una pe care o doream acoperită. Avem în continuare discuții pentru alți doi-trei jucători de profil ofensiv, sper ca până la sfârșitul săptămânii să avem și finalitate la aceste discuții”.
Pușcaș, cel mai nou transfer la UTA!
Pușcaș, cel mai nou transfer la UTA!
Reactualizat la:
După cinci transferuri anunțate de UTA acum câteva zile, a venit și al șaselea. Este vorba de Cristian Pușcaș, un mijlocaș pe care UTA l-a mai dorit și în iarnă. El a jucat campionatul trecut la Petrolul Ploiești, iar acum a semnat cu UTA.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!