Azi, de la ora 20, UTA joacă un meci important în play-outul Superligii, contra celor de la Hermannstadt. După ultimele rezultate, trupa antrenată de Mircea Rednic e obligată să câștige, pentru a depinde doar de ea în lupta de evitare a locului direct retrogradabil rămas liber, cum se spune.
Zilele trecute, președintele celor de la Hermannstadt, Dani Coman i-a pus în gardă pe utiști.
„Îmi doresc tare mult să câștigăm, UTA fiind în luptă directă cu FC Argeș. Îmi doresc să ajut indirect echipa la care am crescut, la care am făcut primii pași în fotbal. Cât despre debutul lui Mircea Rednic, e un antrenor foarte bun, pe care l-am avut, care poate crea o emulație în jurul echipei, dar îmi doresc să-i stric debutul și să câștigăm”, a afirmat Coman.
Acum, a sosit rândul noului antrenor al UTA-ei să vorbească.
„Nu e totul jucat. Ei au 27 de puncte, mai sunt patru etape. Dacă nu mai câștigă niciun meci până la final? E clar că joacă pentru ei, dar fiind din Pitești, e clar că vrea să ajute. Nu mă ațîță pe mine, el e de acolo, acolo a crescut, a avut performanțe. E profesionist ca și conducător, îl cunosc, îl apreciez. L-am avut și jucător la Rapid. Acum, trebuie să știm că nu o să ne atace Sibiul. Ei sunt o echipă care așteaptă greșeala adversarului, au trasee simple și clare: aduc repede mingea în fața porții, iar acolo îl au pe Paraschiv, un atacant care dacă are o jumătate de ocazie marchează” – a declarat Mircea Rednic.
Trimite articolul
XPăcat că UTA a ajuns în această șituație dar totuși este încă la mâna ei dacă facem abstracție de arbitraj ! Dar putem face oare abstracție de arbitraj ? Într-o țară coruptă în toate zonele sigur că nici arbitrajul nu face excepție ! Am avut ocazia în acest campionat să ne convingem din plin !