După o săptămână grea, de acumulări fizice, în regim de cantonament pe plan local, UTA a disputat sâmbătă dimineaţă, pe terenul din Sînicolau Mic, primul amical al verii, împotriva grupării maghiare de liga secundă, Elore Bekescsaba. Antrenorul Ionuț Popa a abordat meciul într-o formulă aproape nouă, cu doar trei dintre titularii sezonului trecut aflați în echipa de start. Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, cei aproape 200 spectatori încercând să ghicească numele jucătorilor utişti în lipsa unei staţii de amplificare în care să fie prezentate echipele.
La zece minute după pauză a venit și deschiderea scorului: Norbert Janos a transformat perfect, cu stângul, la semiînălțime, în dreapta portarului, o lovitură liberă de la 20m, 1-0. Răspunsul maghiarilor a venit după trei minute, prin Szelpal şi era 1-1. UTA a încercat să reacționeze, fără succes însă, iar cei care aveau să înscrie au fost tot cei din Bekescsaba: Manea a fost neatent la o minge în propria suprafața de pedeapsă, Szalai a speculat și l-a învins pe Țurcan, 1-2 (min. 70). Cu patru minute înainte de sfârșit, utiştii au restabilit egalitatea: Zamfir a degajat lung, mingea a ajuns la Alex Pop, care a fost mai șiret decât fundașii adverși și a tras sub bară din careul mare, 2-2, rezultat final.
Părerea lui Mister
„Toți jucătorii mi-au plăcut, pentru efort, mai puțin pentru greșelile individuale. Aș fi vrut să îl văd și pe Enescu, Matei și Opriș, aș fi vrut să îl văd pe Petra în altă poziție (n.n. mijlocașul a intrat în echipa de start după ce Cristinel Matei a acuzat o accidentare). Am încheiat perioada de pregătire centralizată, acum urmează un program care le permite jucătorilor să crească”, a spus Ionuț Popa.
Formaţii
UTA: Țurcan (85, Zamfir) – Costin (80, R. Iuga), Manea, Benga, Vădrariu (46, Suslak), Coulibaly, Tănase, Cubleșan, Petra (78, Dan), Janos (74, Copaci), Pop.Bekescsaba: Rybansky – Pilan, Szelpal, Babinyecz, Meszaros, Hursan, Kiraly, Maris, Granicz, Szatmari, Urbin. Au mai jucat: Czinano – Seres, Toth, Szalai, Zahoran, David, Mezgi, Lustyik, Varadi.
Arbitri: Sorin Saladea – Alina Mihoc, Cristian Cășuț.
Citiți principiile noastre de moderare aici!