Peste 1000 de spectatori au asistat, sâmbătă, la primul meci al UTA-ei în play-off-ul seriei vest a diviziei secunde. Şi nu au avut ce regreta, căci favoriţii au făcut o primă repriză foarte bună, în faţa unui adversar periculos, cu e FC Braşov.
UTA a început foarte bine meciul şi – după o ocazie a lui Copil – a deschis scorul. Era minutul 13, când Man a a avut o acţiune de toată frumuseţea pe stânga, a intrat în careu, a centrat în faţa porţii, iar de acolo Curtuiuş a împins mingea în plasă: 1-0. Oasepţii au răspuns imediat, S. Pană şi Matei au stârnit panică în careul lui Miron, pentru ca în min. 29 să vină, totuşi, egalarea. Botiş a respins greşit, până la Alupoaie, acesta a centrat în careu, iar Matei, de la 6 metri, a înscris fără probleme: 1-1.
UTA nu s-a lăsat mai prejos, a început să preseze, Tănase, Chindriş şi Man au avut ocazia să marcheze, lucru care s-a întâmplat în min. 40, când apărarea oaspete a fost prinsă pe picior greşit, Man a pereluat o minge pasată în adâncime de Copil, a pătruns şi l-a executat pe Iacob: 2-1. Trei minute mai târziu era 3-1, după ce Puţanu şi-a introdus mingea în propria poartă, după un corner al lui Burlă.
În partea secundă, UTA a ştiut să închidă jocul, să-şi urmărească interesul, aşa că braşovenii nu au mai avut decât o jumătate de ocazie, pe când arădenii mai puteau marca prin Chindriş, Polgar, Man sau C. Rus.
UTA – FC Braşov 3-1 (3-1)
Stadion „Motorul”, teren acceptabil, timp excelent pentru fotbal, spectatori 1100. Au marcat: Curtuiuş – min. 13, Man – min. 40, Puţanu – autogol, min. 43, respectiv Matei – min. 29.
UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (Hlistei), Tănase, Chindriș, Copil (C. Rus) – Man – Curtuiuș (Roman). FC Brașov: Iacob (Mutu) – Vagner, Marin, Puțanu, Andor – Moraru (Avram), Manole, Alupoaie, S. Pană – B. Rusu, Matei (Ene). Au arbitrat: M. Omuț (Oradea) – la centru, C. Lucaci și R.Despa (ambii din Baia Mare) – asistenţi. Obs. FRF: M. Sârbu – Hunedoara și Ș. Szilaghi – Satu Mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!