Min. 1: A început meciul de la Timișoara, în tribune fiind prezenți aproximativ 200 de spectatori. În galeria UTA-ei sunt aproximativ 100 de fani.
Min. 2: Zaluschi a scăpat singur spre poarta lui Bodea, din propria jumătate de teren, dar Neagu l-a ajuns din urmă și nu l-a lăsat pe timișorean să se apropie de poarta lui Bodea.
Min. 10: Meciul este echilibrat, echipele se tatonează încă, portarii nu au avut încă de lucru.
Min. 15: Din nou, indicațiile la UTA le dă Cristi Păcurar, care iese des la marginea terenului. Ionuț Popa stă cuminte pe bancă. Dincolo, Alexandru Pelici stă doar în picioare, la limita suprafeței tehnice.
Min. 18: S-a mai adunat lume pe stadion, acum sunt aproximativ 300 de spectatori.
Min. 20: Meciul se desfășoară mai mult între cele două careuri de 16 metri, echilibrul în joc fiind evident.
Min. 24: A apărut prima ocazie de gol a meciului: Toma a centrat din lovitură liberă de pe dreapta, Mansour a preluat pe piept și a șutat din foarfecă, puțin pe lângă vinclu.
Min. 28: De câteva minute, timișorenii sunt mai insistenți, se apropie mai ușor de poarta lui Bodea.
Min. 30: Pe o contră rapidă, Neagu a intrat în careul timișorean, a ajuns până pe linia de fund, dar a centrat aiurea.
Min. 35: La un corner executat de Toma, mingea a ajuns în fața porții, Șeroni a deviat-o nefericit, cu pieptul, dar Bodea a prins pe linia porții. Gazdele au solicitat penalty, considerând că jucătorul UTA-ei a deviat mingea cu mâna.
Min. 38: Zaluschi l-a fentat din corp pe El Hasni, scăpând ușor de acesta, a pătruns pe stânga, a centrat spre Mansour, dar Șeroni a respins salvator.
Min. 40: Mansoru a scăpat ușor de Șeroni, în careu, dar a șutat aiurea, mingea ajungând în aut de margine!!!
Min. 45: De la margine se arată două minute de prelungire.
Min. 45+2: Este pauză pe “Dan Păltinișanu”, scorul fiind egal, 0-0.
Min. 46: A început repriza secundă a meciului de la Timișoara, fără nicio schimbare în cele două echipe.
Min. 47: Gol Ripensia! Toma a trimis o minge în mijlocul careului utist, Mansour a preluat și a marcat cu un șut din întoarcere: 1-0!
Min. 50: Toma a șutat periculos de la 14 metri, Bodea a prins în doi timpi.
Min. 58: UTA nu are reacție deocamdată, trioul din atac Miculescu – Kanda – C. Rus fiind inexistent, iar Ciucur nici nu se vede pe teren. Așa se explică faptul că UTA nu e deloc periculoasă.
Min. 65: UTA a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid: C. Rus a șutat din careu, lateral dreapta, portarul Moldovan a respins, doar până la Kanda, care a marcat lejer, dar arbitrul asistent a ridicat fanionul indicând ofsaid.
Min. 68: Prima schimbare la UTA, Stahl intrând în locul lui Costin.
Min. 69: Schimbare și la gazde, în locul lui Zaluschi intrând Stoica
Min. 72: UTA se chinuie, încearcă să reintre în joc, dar marile ocazii lipsesc de la poarta lui Moldovan
Min. 75: La Ripensia iese Mansour și intră Drăghici
Min. 77: UTA joacă fără vlagă, nu poate pune în pericol poarta adversă
Min. 80: Stahl a centrat de pe dreapta, Kanda a căzut de lângă un adversar, cerând penalty. În zadar însă, arbitrul lăsând jocul să continue.
Min. 82: La Ripensia intră Țiereanu în locul lui Stoi
Min. 84: Kanda a mai marcat o dată, dar arbitrul asistent a fost, din nou, cu steagul sus, indicând ofsaid
Min. 86: Copaci a centrat de pe stânga, Tânc a deviat mingea până pe capul lui Miculescu, iar acesta a trimis peste, din colțul careului mic.
Min. 87: Ionuț Popa l-a aruncat în luptă pe D. Popa, în locul lui Meinte
Min. 88: UTA domină, dar steril, fără ocazii la poarta lui Moldovan
Min. 90: Țierean a degajat o minge de la centru terenui, aceasta mergând sub bară, Bodea reușind cu dificultate să respingă
Min. 90: De la margine se arată 5 minute de prelungire
Min. 90+2: Drăghici a scăpat spre poarta lui Bodea, după ce a trecut de El Hasni, dar Ciucur l-a ajuns din urmă pe timișorean, care nu a mai ajuns să pună în pericol poarta lui Bodea.
Min. 90+4: UTA a avut o lovitură liberă din preajma careului de 16 metri, dar Kanda și-a bătut joc de ea, șutând în zid.
Min. 90+5: Final de meci la Timișoara, ripensia câștigând cu 1-0, după un meci palid al celor de la UTA.
Formații oficiale: Ripensia: Moldovan – A. Popa, Tânc, Struț, Apro – Stoi, Burdeț, I. Toma, Zaluschi, Monea – Mansour. Rezerve: Dobre – Chera, Popovici, Țieranu, Istrătescu, Stoica, Drăghici. UTA: Bodea – Costin, El Hasni, Șeroni, Cipaci – Ciucur, Melinte, Neagu, Kanda – Miculescu – C. Rus. Rezerve: Zamfir – R. Iuga, Ivan, Hrezdac, C. Matei, Stahl, D. Popa.
_________________________________
Partida se va desfășura azi, de la ora 14, pe stadionul “Dan Păltinișanu”. Vom fi și noi acolo și vom transmite meciul în format live text, pe http://www.aradon.ro.
Comisia Centrală de Arbitri l-a delegat să împartă dreptatea pe Marius Chițu, el urmând să fie ajutat de asistenții Gabriel Catană (ambii din Târgoviște) și Răzvan Dobre (Șotânga – Dâmbovița). Rezervă: Narcis Bodocan – Cluj. Observatori FRF: Cristian Petrean – Hunedoara și Teodora Albon – Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!