UTA a ajuns cu bine la Mioveni, iar astăzi, de la ora 18, va da piept cu formația locală, meciul urmând să poată fi urmărit în direct pe Digisport 1.
Comisia Centrală de Arbitri l-a desemnat pe brașoveanul Robert Dumitru (foto) să conducă la centru partida, el urmând să fie ajutat de Florian Vișan (Galați) și Daniel Vlase (Slobozia Conachi). Rezarvă Lucian Țiții (Sibiu). Observatori FRF: Ciprian Anton – Suceava și Silviu Crângașu – Ploiești.
Chiar la această oră, Laurențiu Roșu face ședință cu elevii săi, după care urmează masa de prânz, apoi, odihna, pentru ca în final să se plece spre stadionul Orășenesc din Mioveni.
Antrenorul echipei gazdă, Alexandru Pelici a declarat, într-o conferință de presă: „Este un meci foarte important pentru noi. Jucăm cu una dintre echipele care şi-au depus serios cadidatura la promovare. Încercăm să cîştigăm, jucăm acasă, şi avem nevoie de cele trei puncte puse în joc pentru realizarea obiectivului şi pentru a ne menţine acolo sus în plasa locurilor ce aduc promovarea. Din păcate nu ne putem baza în continuare pe doi jucători, Edi Stoica şi Mîrzeanu, însă, în rest, lotul este apt. Sperăm să fim inspiraţi în alegerea echipei şi în luarea deciziilor pe teren pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc“.
Citiți principiile noastre de moderare aici!