Peste 30 de jucători are sub mână, în momentul de faţă, antrenorul principal al FC UTA, Roli Nagy. Un număr mult prea mare, el fiind nevoit să ia câteva decizii importante, să îi trieze până la plecarea în stagiul de pregătire de la Moneasa, de duminică. „Sunt mulţi, nu pot să îi duc pe toţi în cantonament… Mi-am făcut o părere în ceea ce îi priveşte, totuşi vreau să mă conving de potenţialul lor şi în verificarea de sâmbătă, doar apoi să iau hotărârea finală”, subliniază Nagy. Aşadar, testul cu Gloria Arad, programat cu începere de la ora 10,30, pe terenul din Sînicolau Mic, va fi decisiv pentru o serie de fotbalişti aflaţi în probe.
Calitate
Cum cantitate există actualmente la UTA, rămâne să fie modelat, într-un interval ceva mai îndelungat, un lot calitativ. Este misiunea staff-ului tehnic, în paralel cu strunirea băieţilor din punct de vedere fizic, în staţiunea de la poalele Munţilor Codru Moma, iar în continuare din punct de vedere tehnico-tactic, în Italia, la Gabicce Mare, pe durata stagiului cu numărul doi. Faţă de ziua precedentă de antrenament, un singur nume nou a apărut în curtea „Bătrânei Doamne”: juniorul utist Raţ, convocat la pregătirile echipei mari. „Trebuie să ne mişcăm destul de repede şi de bine. Intenţia noastră este să formăm un lot cât mai puternic pentru a aspira la promovare. Sezonul se anunţă greu, însă eu sunt convins că putem face lucruri frumoase dacă vom avea stabilitate la club”, mai crede Nagy. Totodată, acesta şi-a exprimat nădejdea că schimbările operate vor fi de bun augur: „Faptul că vom efectua două cantonamente, că vom merge într-un loc în care nu am mai fost şi unde vom întâlni parteneri diferiţi, cu care nu suntem obişnuiţi, ne poate ajuta”.
Şi cu Pâncota
UTA se va afla la Moneasa până în data de 19 iulie. După întoarcerea acasă, utiştii vor susţine, pe 22 iulie, în deplasare, o întâlnire amicală cu Şoimii Pâncota, echipă angrenată în lupta promovării în ultimul sezon al ligii a patra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!