Pentru tehnicianul care se (tot) ascunde în acest sezon în spatele arbitrajelor, probabil, nouţiunea de seriozitate nu există. Cu o formulă de joc încropită din rezerve şi jucători de la gruparea secundă, ACS UTA Bătrâna Doamnă s-a prezentat lamentabil, marţi după-amiază, pe „CFR-ul” de pe Bega, părăsind ruşinos Cupa României.
Scuza cu păstrarea titularilor pentru meciul de sâmbătă, cu Juventus nu stă în picioare, câtă vreme campionatul e foarte lung şi multe se mai pot întâmpla în drumul spre (dorita sau nu) promovare. Iar de (alte) explicaţii dramatico-filozofice suntem sătui până-n gât.
Pentru amatorii de statistici să spunem că a fost Mama Mia Becicherecu Mic – ACS UTA Bătrâna Doamnă 2-1. Au marcat: Sturz min. 41 şi Ponce min. 74, respectiv, Costin min. 90.
S-au făcut de ruşine, pătând blazonul unui club de talia UTA-ei, următorii jucători: Barna – Polgar, Filaret, Celea, Burlă – Costin, Gârbiţă (min. 64, Ungurianu), Jorza (min. 46, Covaci), Vlad – Andor, Copil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!