„Să corectăm greşelile”
De la bun început, tehnicianul echipei UTA a ţinut să precizeze că înfrângerea de la Brăila, din etapa precedentă, s-a datorat mai multor greşeli.
„Venim după o înfrângere, una care se datorează unor greşeli în apărare. Era 1-0 pentru noi şi credeam că mai dăm un gol şi închidem meciul. Toţi aveam impresia că vom câştiga uşor. Dar, din păcate, pe câteva greşeli, am luat golul egalizator. Apoi, ne-am creat ocazii de a câştiga, nu am făcut-o, iar apoi, pe alte greşeli, am pierdut jocul. Ştim ce am greşit, le-am arătat băieţilor pe video toate neajunsurile. I-am văzut afectaţi de ceea ce s-a întâmplat, asta e bine. Trebuie să corectăm greşelile şi să ne continuăm drumul, să ne îndeplinim obiectivul, promovarea. Nu pot să vă spun ce am greşit, cine a greşit, dacă fac schimbări în echipă, sau cum pregătesc jocul cu Reşiţa. Adversarul intră imediat pe internet, vede şi îşi va lua măsuri de precauţie. Oricum, trebuie să abordăm meciul cu Metalul cu totul altfel faţă de cum am făcut-o cu Dacia Unirea. Trebuie să dăm goluri, şi să nu facem greşeli în apărare, precum cele din partida precedentă. Lumea se aştepta, probabil, să revenim pe tabelă, însă nu am mai reuşit să o facem, motivele fiind mai multe, repet, nu le pot divulga” – a declarat Laurenţiu Roşu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!