„A fost un meci pe care l-am dominat în cea mai mare parte, mai puţin finalul. Nu am ştiut să profităm de ocaziile avute, pentru a face 2-0. Am avut o ultimă parte de meci mai slabă, am făcut pasul înapoi conştient, am vrut să securizăm rezultatul, deoarece ne ducea pe locul doi. E drept, oaspeţii puteau marca, dar am avut puţin noroc şi am scăpat. Important e că am făcut un joc bun, sunt extrem de mulţumit de munca băieţilor, merită să fie acolo unde suntem. Sincer să fiu, după meciul de la Satu Mare, primul al meu pe banca UTA-ei, nu credeam că terminăm anul pe locul secund. Mă gândeam doar să facem lucrurile cât mai bine. Oricum, merităm să fim pe primele locuri. Acum, depindem doar de noi, ne gândim să întărim lotul cu 3-4 jucători care să creeze concurenţă pe posturi” – a spus Laurenţiu Roşu.
De cealaltă parte, Cristi Popovici a declarat: „Ştiam că avem meci greu, mai ales că UTA avea şansa să urce pe locul 2 dacă ne bătea. Aradul merită un loc în prima divizie, nimic nu e întâmplător aici, iar e pe loc de promovare, după ce anul trecut a jucat ultimul baraj. Noi am încercat să facem faţă, cu răniţi şi accidentaţi, dar am luat gol la o fază care nu a spus nimic. Puteam egala spre final, când ne-am trezit, dar nici nu ştiu dacă era meritat. Doamne ajută să promoveze UTA”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!