Începe! Răbdarea microbiştilor arădeni, pusă la grea încercare în lunile lungi, friguroase de iarnă, se vede încununată. Sâmbătă se reia liga a doua, suporterii utişti având parte de revederea cu favoriţii într-un meci programat la ora 11, pe arena „Neumann”, împotriva argeşenilor.
Repetiţia a fost făcută în compania formaţiei de juniori a clubului, întărită pe parcurs cu o serie de jucători proveniţi din lotul primei echipe. S-a încheiat 4-2, un aspect de menţionat fiind pofta de joc, dar şi de gol a lui Purece (a izbutit o dublă). Nu la fel de strălucită a fost apariţia portarului Rusandu între buturi. Fostul vâlcean a fost păcălit de mijlocaşul de mai sus, acesta reuşind să îl învingă direct din corner (!). Rămâne de văzut dacă este vorba doar despre o sincopă a „goal-keeperului” sau, pur şi simplu, el nu se ridică la pretenţiile cerute. Tocmai de aceea, Nagy, Stupar şi Ţapoş îl ţin sub observaţie pe Rusandu până mâine, când va fi dat un verdict în ceea ce-l priveşte.
La FC Argeş?
Pe de altă parte, însă, conform presei din Trivale (ziarobiectiv.ro, preluat de liga2.ro), Rusandu este deja transferat la FC Argeş, alături de Paraschivescu, Stancu şi Pârvu, ultimii de la Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin”! „Sincer, nu ştiu nimic. Rusandu a făcut şi astăzi antrenament cu noi… Cine ştie, poate îl vom vedea în cealaltă poartă…”, afirmă „principalul” Nagy. Problematic este că UTA nu se poate baza pe patru piese importante. Vor absenta Pocuca, Neagoe (nerefăcuţi complet), Bălan (tratament cu antibiotice) şi Mihuţ (recidivă la o contractură musculară).
Cu galerie
Piteştenii vin însoţiţi în oraşul nostru. Asociaţia Fan Club FC Argeş organizează o deplasare cu autocarul, susţinătorii urmând să parcurgă distanţa spre Arad vineri noaptea.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!