L-a remarcat antrenorul Eugen Mladin, într-o vreme în care UTA stătea destul de rău în clasament, fiind ameninţată cu retrogradarea. Sportul Studenţesc n-a dorit să-i dea dezlegarea, dar, până la urmă, a devenit utist. La Arad l-a primit Zoltan Farmati, cel care i-a fost şi „naş”: „Era subţire la fizic, iar Farmati l-a poreclit Ulise, după actorul care-l interpreta pe eroul grec într-un film din acei ani”, își amintea Christos Metskas, coleg și prieten până la sfârșit.
Ioan Tăucean a jucat la UTA până în 1961. O fractură de picior suferită într-un meci cu Dinamo Bacău avea să-l îndepărteze prea devreme de pe iarba gazonului.
Anul trecut, în august, fusese sărbătorit de întreaga familie utistă împreună cu Iosif Lereter, amândoi împliniseră 80 de ani. Două luni mai târziu, era invitat să dea lovitura de începere a meciului dintre echipa din localitatea natală, Frontiera Curtici și noua UTA. A fost ultima pasă a lui Puiu Tăucean.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Citiți principiile noastre de moderare aici!