„S-ar putea ca la final să cânte imnul la Arad, deoarece jucătorii trăiesc cu speranţa unei promovări. Ne-am adus şi noi contrubuţia la jocul de azi, vroiam mai mult, dar nu am ştiut să închidem jocul la 1-1. Am fost surprinşi de atacurile mai directe ale adversarului, am mai ratat şi noi. La noi situaţia e gravă, dar ne ducem crucea până la capăt”.
De cealaltă parte, tehnicianul UTA-ei, Roland Nagy a spus: „Am reuşit să ne îndeplinim obiectivul, dar asta obligă, iar noi trebuie tot timpul să avem obiective. Am reuşit poate cea mai bunărepriză din acest campionat, contra unei echipe de foarte bune, cu jucători de valoare, care pot face oricând diferenţa. Nu e de colo să-i marchezi trei goluri în 45 de minute. Am gestionat situaţia în repriza secundă, nu am mai făcut greşelile din precedentul meci cu FC Braşov. Prima suplimentară de joc, despre care s-a tot vorbit, este una modică, aşa că nu trebuie să ne ambalăm prea tare. Vin două meciuri în deplasare, cu echipe la care am pierdut în sezonul regulat, dar vrem să demonstră că avem altă faţă decât cea arătată în precedentele partide”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!