Arad. UTA a arătat foarte bine, timp de o repriză, la Bekescsaba, însă este adevărat, cu câțiva jucători noi în echipă, față de ceea ce a existat în turul campionatului. Boșneag, Feussi, Champi, Lazea ori Diarra sunt aproape jumătate de echipă și toți au fost titulari. Mai mult decât atât, conducătorii vorbesc despre aducerea lui Laso, Ola și Mardare, care ar fi, indiscutabil, oameni importanți în angrenajul UTA-ei. Peste toate, Marțian ne-a declarat că doi jucători trecuți pe la Lazio ar putea ajunge la Arad, dar și un fost atacant nigerian ce a evoluat în Lituania, fost coleg cu Ola.
I-am auzit vorbind pe Marțian și Catanzariti și despre un miracol, intrarea în play-off, dar la îndemână le este salvarea de la retrogradare. Trebuie să recunoaștem că numele jucătorilor de mai sus înseamnă ceva, iar arădenii ar putea spera la rămânerea în liga secundă. Însă, toate se lovesc de un singut lucru: banii. Catanzariti se implică destul de serios în a-l sprijini pe Marțian, așa că ar trebui să ne așteptăm la o adevărată rază de soare, de speranță, în sânul UTA-ei. Însă, vine o săptămână teribilă, „de foc”, în care cei doi trebuie să ducă la bun sfârșit planul de aducere a jucătorilor. Trebuie bani pentru a-i lămuri să semneze, plus respectarea graficului, cu privire la salariile celor care sunt sub contract cu UTA. Primii convinși să rămână la Arad au fost Ola, Boșneag și Feussi. Însă, mai sunt și alții pe care-i dorește Adrian Falub.
Apropo de acesta. La finalul meciului cu Bekescsaba, de la Gyula, a refuzat să ofere vreo declarație oficială, dar a sintetizat perfect ceea ce urmează, scăpând printre dinți următoarea afirmație: „Să nu se răzgândească Marțian, că știți cum e el”. Așadar, Falub părea mulțumit de ce s-a făcut până acum, dar și ce urmează a se mai face, însă e conștient că multe depind de Marțian, care trebuie să scoată banii pentru a face echipă cu adevărat competitivă, la nivelul obiectivului impus, salvarea de la retrogradare.
Și mai e ceva, care a trecut oarecum neobservat în ultima vreme: cât de curând, UTA va trebui să părăsească bătrânul stadion „Francisc Neuman”, pentru a face loc startului lucrărilor la noua arenă de 12.500 de locuri. Când va fi asta și unde va ajunge echipa să joace, doar primarul Gheorghe Falcă poate ști.
CITESTE SI:
UTA a facut instructie cu Bekescsaba
Citiți principiile noastre de moderare aici!