Oaspeţii au fost la cârma partidei tot meciul şi – la pauză – era deja 0-2. Ambele goluri au aparţinut lui Vasi (ultima dată la Şoimii Pâncota), care a şutat de două ori extraodinar. Prima dată, mingea l-a şters pe Celea, apoi a intrat în plasă (min. 29), iar apoi, în min. 42, de la 25 de metri, a aşezat parcă mingea cu mâna, la vinclu.
Timişorenii mai puteau marca în prima repriză, prin Velcotă şi Podină, dar Barna a parat uluitor.
Imediat după pauză, Gârbiţă a fost eliminat de pe teren (min. 49), pentru un fault dur la Velcotă şi orice speranţă de revenire era risipită. Nici oaspeţii nu au mai apăsat pe accelerator, aşa că s-a terminat 0-2.
Tehnicienii de la UTA nu l-au putut folosi pe Covaci (foto), care a plecat din vestiar, în tribună, când a auzit că nu este titular!!!
UTA II: Barna – Iova, Celea, Wild, Copaci – Gîrbiță, Coadă (Vasile) – Costin (Pop), Vlad, Ungurianu (Ghergar) – Ignea (Moza). Poli II: Smaranda – Sorescu (Filip), Bocșan, Fridrich, Podină – Vasi (Kokora), Oprea, Mailat, Velcotă (Codreanu) – Bîrnoi, Pădurariu. Arbitri: S.Kovacs (Carei) – la centru, B. Gireadă, Nicolae Tătar (ambii din Oradea) – asistenţi. Obs. FRF: L. Glogoviceanu (Reșița), I. Zare (Oradea).
Citiți principiile noastre de moderare aici!