Iată, în continuare, ce spun cei de la Suporter Club UTA:
„Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic – atrăgeam atenția luni, când deja era evidentă intenția conducerii demisionare a clubului UTA de a nu permite în stadion accesul tuturor persoanelor care și-au procurat în mod legal bilete, indiferent de echipa susținută. Din păcate persoanele din conducerea clubului au ales să rămână prizoniere în țarcul obtuzității și al absurdului, iar ca urmare singura potențială bucurie care ne-a mai rămas după un sezon cenușiu ne-a fost luată printr-un abuz nedemn de numele clubului pe care îl reprezintă încă cei care au luat această decizie. Pe lângă uciderea spiritului unicului derby adevărat ce se mai joacă la nivelul primelor ligi din România, clubul UTA s-a ales cu încă o rușine națională, (a câta în ultimii ani?!) dar și, probabil, cu acțiuni în instanță din partea celor care nu au fost lăsați să intre în stadion (ori să iasă din stadion!), deși se bucurau de drepturile oferite oricăror deținători de bilet sau abonament. Din păcate ceea ce s-a întâmplat cu ocazia acestui UTA-Poli reprezintă adâncirea conducerii demisionare a clubului UTA în atitudinea sfidătoare față de valorile Bătrânei Doamne, începută în momentul în care s-a decis acoperirea unui lanț de greșeli managerial-sportive prin aducerea la echipă a unui om cu un „cazier” impresionant de fapte și declarații reprobabile la adresa UTA-ei. Suntem revoltați nu neapărat de declarațiile iresponsabile făcute ieri de acestui personaj (pentru că oricum nu ne mai așteptăm să auzim nimic decent din partea sa) ci de faptul că, în loc să încerce să calmeze incendiul provocat de incompetența și obtuzitatea de care au dat dovadă, conducătorii demisionari ai UTA-ei i-au permis unui angajat care are cu totul alte atribuții în club decât problemele organizatorice, să împroaște încă odată cu venin, minciuni și provocări. Din declarațiile acestui personaj se conturează un plan tot mai evident de segregare a suporterilor, care suntem convinși că nu va reuși deoarece indiferent de diferendele de moment, suporterii UTA-ei au știut să se întoarcă mereu în matca adevăratului spirit textilist. Vocea noastră va rămâne să fie auzită, nu va fi „liniște” niciodată dacă prin liniște se înțelege coabitarea cu mârlănia și prostia, iar UTA nu va deveni încă o echipă lipsită de identitate, așa cum vedem mult prea multe exemple în fotbalul nostru. E ciudat totuși să constatăm că deși în general o conducere demisionară încearcă să asigure o continuitate cât mai lină către viitor, cei care de aproape un an anunță oficial și neoficial că pleacă de la UTA, par determinați să distrugă tot ce s-a (re)construit la acest club în materie de imagine. Nu putem să nu subliniem că la originea acestor evenimente reprobabile se află eternele noastre probleme legate de infrastructura sportivă, din cauza cărora un UTA – Poli a trebuit să fie programat la Șiria. Despre incompetența sau reaua voință a celor responsabili de acest lucru am tot vorbit (și cei vinovați să nu-și facă iluzii, vom vorbi tot mai mult de acum încolo) însă atât suporterii cât și conducerea clubului UTA trebuiau ca în ciuda condițiilor precare să facă tot ceea ce era posibil pentru a menține viu spiritul acestui frumos derby. Conducerea demisionară a clubului UTA nu s-a arătat în niciun moment suficient de competentă pentru a asigura minime condiții decente pentru acest derby ba mai mult, prin atitudinea sfidătoare din ultima vreme, i-a îndepărtat și pe cei care, așa cum s-a întâmplat mai mereu în ultimii ani, ar fi putut ajuta și sprijini efortul organizatoric pentru ca UTA să iasă onorabil (pe cât era posibil în condițiile date) din această provocare. Ce a obținut în schimb? scandal peste scandal și trei puncte câștigate în mod „glorios” la masa verde. Toate evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat că decizia luată în urmă cu mai multe săptămâni, aceea de a întrerupe orice colaborare cu actuala conducere demisionară a clubului, a fost una corectă. Cei care încă mai conduc clubul UTA dovedesc că s-au îndepărtat total de la principiile de profesionalism, moralitate și decență care au stat la baza acestui proiect. Noi vom continua să apărăm și să susținem aceste principii și sperăm ca în cel mai scurt timp posibil UTA să aibă o conducere demnă de acest nume. Nu ne dorim lucruri miraculoase din punct de vedere al performanțelor sportive dar ne dorim normalitate și dorim mai ales să scăpăm de acest șir interminabil de umilințe la care este supus numele pe care-l iubim. Pentru noi doar UTA contează!”
SCU ia poziție față de incidentele de la meciul cu Poli
SCU ia poziție față de incidentele de la meciul cu Poli
Așa cum era de așteptat, Suporter Club UTA a reacționat la cele întâmplate cu ocazia meciului cu Timișoara. Suporterii spun că acest club s-a ales cu încă o rușine națională.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!