UTA merge, astăzi, la Râmnicu Vâlcea, pentru meciul cu CSM din localitate. După masa de prânz, elevii lui Roland Nagy şi Dan stupar se vor îmbarca într-un autocar şi vor porni spre locul faptei. Chiar dacă sunt câţiva jucători care vor strânge din dinţi, arădenii se vor prezenta cu lotul aproape complet.
Parcurs pozitiv
Antrenorul secund al UTA-ei, Dan Stupar crede că este timpul ca echipa să continue parcursul bun de până acum.
„Ne dorim să nu pierdem, să facem un joc bun şi apoi cred că va veni şi rezultatul. Trebuie, însă, să pregătim şi să tratăm cu seriozitate meciul de la Vâlcea, căci – altfel – am putea avea de pătimit” – ne-a declarat Stupar.
Măsuri mai speciale
Chiar dacă nu va fi tratat ca o mare vedetă, Marius Mitu va fi în vederea celor de la UTA. „Sigur că vom avea grijă să nu le facă jocul. Marius Mitu este un jucător de valoare, ştie jocul la mijlocul terenului, a arătat-o şi la Arad, aşa că fotbaliştii noştri, care îl vor marca, vor avea grijă să nu-i ofere spaţii. Dacă îl laşi să-şi facă jocul, ar putea să creeze mari probleme” – a mai spus Stupar.
Lotul pentru Vâlcea
Roland Nagy şi Dan Stupa vor conta pe următorii jucători în meciul de la Râmnicu Vâlcea: Smaranda, Ioime – portari, Mihuţ, Pascariu, Tînc, Pocuca, Neagu, Calvin, Ignea, Chindriş, Gâlcă, Diarra, Purece, Ţucudean, Capătă, Pecarov , Voiculeţ, Mihalcea şi Da Silva – jucători de câmp. Ultimul este un fel de rezervă, căci nu va fi trecut pe foaia de arbitraj decât dacă va fi nevoie.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!