UTA era ameninţată cu neprogramarea la meciul de sâmbătă, contra celor de la Minerul Lupeni. Şi – culmea – aradenii datorau bani chiar echipei din Vale, a doua şi ultima tranşă din transferul lui Valentin Apostol, în valoare de 3000 de euro.
„Nu mai avem datorii”
Cum data limită era chiar ziua de azi, pentru a nu se face de râs, probabil, cei de la UTA au achitat datoria. Cei de la Lupeni chiar au declarat că le-ar prinde bine trei puncte la „masa verde” şi aşteptau ca arădenii să nu plătească cei 3000 de euro.
Alţi bani pentru Fl. Dan
UTA mai avea de dat şi o ultimă tranşă, de 3900 de euro, lui Florin Dan. Jucătorul Unirii Alba Iulia a tot amânat „Bătrâna Doamnă”, care – prin vocea lui Giovanni Catanzariti – a anunţat că nu mai are – momentan – datorii la foştii jucători, aşa că se va merge fără probleme până la finalul campionatului.
Victorie pentru fani
UTA joacă sambata, în penultima etapă a campionatului, un meci fără miză, pe teren propriu, contra Minerului Lupeni. Antrenorul principal arădenilor, Roland Nagy spune că jocul nu va fi tratat indiferent. „Să ştiţi că orice fotbalist are mândria lui. Nu cred că elevii mei nu se gândesc să cucerească cele trei puncte. Ar fi o victorie pentru fani, care ne-au ajutat atunci când ne-a fost greu. Vom juca pentru suporteri, să ne despărţim cu capul sus de ei. Nu ne mai iese nimic în ultima vreme, dar e de datoria noastră să facem în aşa fel încât să câştigăm jocul cu Minerul Lupeni” – a spus Nagy.
Arad Urban Summit
Sâmbătă, de la ora 17.00, în deschiderea meciului UTA – Minerul Lupeni, vor avea loc două meciuri demonstrative de fotbal, între echipele de juniori ale „Bătrânei Doamne”. Evenimenul face parte din programul „Arad Urban Summit”, organizat de „Suporter Club UTA”, scopul fiind strângerea de fonduri pentru Centrul de copii şi juniori.
De la ora 23.00, la „Club Babylon”, se va da o petrecere, cu acelaşi scop, intrarea făcându-se pe bază de brăţări, costul acestora fiind de 20 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!