Gândurile „Bătrânei Doamne” duc deja către disputa de sâmbătă, cu Fortuna Covaci. Se anunţă o deplasare incomodă şi periculoasă, din care nu este voie să se iasă cu mâinile goale, ci încărcaţi cu trei puncte în clasament. Ultimul meci al echipei arădene, susţinut tot „afară”, a lăsat un gust dulce-amar. UTA nu a putut câştiga la Oradea, obţinând un singur punct şi nici nu a impresionat prin jocul arătat. Pe de altă parte, însă, remiza aceasta ar putea să fie, în cele din urmă, mult mai valoroasă decât pare la prima vedere. Mai ales dacă luăm în considerare celelalte rezultate din cadrul seriei. O serie nebună, foarte echilibrată (nivelată, din păcate, în jos), dovadă recentul succes al foştilor noştri adversari, la Cluj, pe terenul unei pretendente la promovarea pe prima scenă.
Nagy, prevăzător
Staff-ul tehnic al formaţiei noastre ştie că partida de la finele săptămânii este importantă, nu trebuie tratată cu superficialitate. Lucru ce reiese din declaraţiile antrenorului principal Roland Nagy: „Nu ne va fi uşor la Covaci, din contră. În etapa trecută nu am evoluat, iar acest fapt ne dezavantajează, ne-a scos din ritm. De asemenea, contra bihorenilor nu ne-a <<mers>> cum ne-am fi dorit, astfel încât nu ştim cu exactitate care este potenţialul actual al echipei. Suntem obligaţi să găsim motivaţie, căci sunt convins că gazdele vor fi extrem de determinate. Fortuna s-a reorganizat graţie antrenorului ei, Romică Steop. Acesta cunoaşte fiecare mişcare a fotbaliştilor pe care îi conduce, iar consecinţele se văd. Punctul smuls la Mioveni, triumful cu vâlcenii… nu sunt întâmplătoare. Una peste alta, UTA trebuie să fie cu ochii în patru”.
Bujor, după Paşti
O veste proastă este că „goal-keeper”-ul Bujor s-a accidentat destul de grav la antrenament. El s-a lovit la cap, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean, iar de acolo la Euromedic. Din primele investigaţii rezultă faptul că Bujor a suferit un traumatism cranio-cerebral. I s-a recomandat repaos total de 10 zile, iar revenirea lui va avea loc, cel mai probabil, după Paşti.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!