La meciul de la Pâncota asistă şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta poartă o şapcă cu inscripţiile echipei din Pâncota, Giovanni Catanzariti uitându-se lung la el, în momentul în care a preluat şepcuţa de la primarul Pâncotei, Iosif Retter.
Formaţii
Pâncota: Irimia – Românu, Lung, Lengyel, Nistor, Huţanu, D. Mitu, A. Pavel, Bulzan, Burian, A. Mihai. UTA: Smaranda – Ene (Matei), Nazari, Siminic, Calvin, Chindriş, Buono, Hiago, Neagu, Bârză, Miron.
Arbitrii: S. Tarcea (Timişoara) – centru C. Cimpoieriu (Lugoj) şi Ov. Timar (Marghita).
În min. 65, la Pâncota, gazdele continuă să conducă, 1-0. Prima ocazie a actului secund a venit în min. 60, când portarul Irimia a respins de sub bară lovitura de cap trimisă de Miron. În cele două garnituri au intervenit şi două schimbări: Leucuţa l-a înlocuit pe A. Mihai (min. 64),respectiv, S. Pop i-a luat locul lui Neagu (min. 60).
În min. 80, scorul rămâne acelaşi stabilit în primul minut, 1-0. UTA atacă cu trei vârfuri, dar degeaba că mingea nu prea ajunge în atac. Jocul se îndreaptă spre un succes al gazdelor. Alte schimbări: Iese D. Mitu şi Burian şi intră Filaret şi Suciu – la Pâncota; intră Weller, iasă Chindriş – la UTA.
Fluier final, Şoimii Pâncota elimină UTA din Cupa României şi aşteaptă un adversar de Liga I. La ultima fază a jocului, Lengyel a scos de pe linia porţii şutul trimis de S. Pop. Imediat după fluierul de final, preşedintele Şoimilor din Pâncota, Pavel Piroş, a desfăcut şampania la centrul terenului, stropindu-şi băieţii pentru acest (nou) succes în faţa echipei faminj a Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!