Meciul FC Bihor – UTA se apropie, totuşi atenţia „Bătrânei Doamne” este împărţită. În afara aspectelor strict sportive, „alb-roşiii” sunt nevoiţi să se concentreze asupra problemelor financiare, de care depinde însăşi disputarea partidei cu pricina.
Un hop a fost trecut
Partea bună a lucrurilor este că un obstacol important a fost deja depăşit. Este vorba, aţi ghicit, despre litigiul cu Marian Spiru. Suma de 16.000 de euro, pe care UTA i-o datorează, va fi achitată în trei rate. „Prima rată, de 10.000 de euro, a fost virată în cursul zilei de luni. Celelalte două le vom onora pe 1 aprilie respectiv pe 1 mai” – ne-a declarat directorul executiv al FCM UTA, Alexandru Meszar.
Cum cazul Văsîie este ca şi rezolvat (1.200 de euro nu constituie o sumă ce ne-ar sta în cale), pasul următor este stingerea litigiului cu Florin Dan. Aici, soluţia ar fi tot o reeşalonare a banilor (trebuie să scoatem din buzunar 23.000 de euro). Impedimentul este altul: în atari condiţii, nu se ştie dacă vor rămâne resurse financiare, în viitor, pentru a-i mulţumi şi pe jucători.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!