Ne-ar trebui o pagină de ziar să detailăm toate schimbările şi greşelile de execuţie ale acestui proiect. Ne oprim astăzi asupra celei din urmă, cea legată de sistemul de irigare a gazonului. Care nu funcţionează de zile bune şi nimănui nu-i pasă. SC Rulouri de Gazon, care a și oferit garanție pe toate lucrările făcute la Arad, nu a fost nici măcar informată de existența vreunei probleme la sistemul de irigare de la stadionul din Calea Aurel Vlaicu, cei de la RECONS se „spală pe mâini” şi spun că nu pot cheltui banii societăţii pe reparații şi intreținere, câtă vreme stadionul nu este încă în administrarea lor, iar angajaţii Primăriei au găsit o soluţie demnă de „cascadorii râsului”: udă stadionul cu furtunul, precum nana Catiţa fasolea în grădină.
Nu mai departe la „amicalul” cu CS Socodor, jucătorii celor două formaţii au constatat, cu amărăciune, că suprafaţa de joc este arsă, tare şi crăpată pe alocuri, din cauza secetei. Mai în glumă, mai în serios, socodorenii i-au invitat pe cei de la UTA să vină să joace la ei în comună, unde gazonul este, din punct de vedere calitativ, peste cel de pe „Francisc Neuman”. Şi mai sunt astfel de „dreptunghiuri verzi” impecabile în judeţ, precum la Felnac ori Sebiş.
Problemă rezolvată
Interpelat în şedinţa CLM de miercuri pe acest subiect, primarul Călin Bibarţ a spus că problema a fost rezolvată, pompa fiind reparată şi pusă în funcţiune, astfel că de marţi seara, sistemul de irigaţie a gazonului stadionului „Francisc Neuman” merge la parametri normali. Pentru câtă vreme, nimeni nu poate garanta.
Trimite articolul
XCe are? stadionul este ca si echipa ,nu vad nimic deosebit ,in afara ca mananca bani nimic altceva
-
Karina tu se pare că mănânci mult rahat fufă de doi lei ce ești.Te tot bagi în seamă că proasta în …..
-
larina vezi va da ciorba in foc ia cratitza
Domnule ziarist, sa-nteleg ca toata lumea care isi uda gradina cu furtunul, este demna de “”cascadorii rasului””? Doar ti-a explicat primarul, ca din cauza pompelor de irigatie arse, nu a functionat sistemul de irigatie. Cred ca si nana Catita intelegea asta. Iar in legatura cu suma, eu zic sa mai tai din alea 14 milioane ,ca sunt multi care pun botul.Stire mare, ce mai….
PS eu iti garantez ca pompele de irigatie vor functiona pana se vor strica!
Nana Catița problemele Stadionului las’ ptr.bărbați. Dumneata udă roșiile.
-
Cred ca tu esti rosior la fund la cat ai luat-o pe la spate,asa barbat sa tot fii…
-
Cred ca tu esti cam rosior pe la fund la cat ai luat-o pe la spate,barbat adevarat…
Asta-i valoarea pnl-ului! Ferește-ne Doamne de ei la nivel național !
-
Doar ca in Arad nu vad prea curand sa putem scapa de acest grup mafiot care de atatia ani isi urmareste doar proprile interese…si care a adus orasul la nivel de comuna
Poate ar fi mai reprezentativ daca in mijlocul terenului ar fi montat un Manneken Pis,spre a sublinia legatura cu un bombardier.
Acum doi ani treceam prin zona, jos doi muncitori in prag de pensionare faceau mortar cu betonera si al treilea( tot in varsta) tragea galeata sus cu o franghie… asa functioneaza, firme care castiga licitatii si fac lucrati de doi bani care necesita reparatii chiar inainte de expirarea garantiei… tipic pt Romania. Asa se mai poate fura pe la noi-politica+compromisuri+egoism+nesimtire+….jigodii medievale fara “principiuri”
-
Tinere,macar aia munceau pt o paine,tu te plimbai si asteptai ajutorul social