ARAD. UTA a început cum se poate mai bine duelul cu Academica Clinceni, deschizând scorul după doar 9 minute de joc. Ubbink a centrat din lovitură liberă de pe dreapta, iar Erico, din mijlocul careului, a trimis cu capul în plasă: 1-0! Imediat, Ubbink a încercat și el să marcheze, dar a ratat bolta peste portar, de la vreo 12 metri, lateral stânga. Din acest moment, minute bune, jocul a scăzut în intensitate, au abundat greșelile, despre ocazii neputând fi vorba. Abia în min. 39, Otele a primit o pasă bună de la Cardoso, dar a șutat slab, din poziție bună, direct în brațele lui Ureche. Nigerianul nu a mai iertat în min. 41, când a tras cu sete, la vinclu, cu stângul, de la vreo 13 metri și era 2-0!
Repriza secundă a fost începută, din nou, perfect de UTA. Cardoso a primit o minge în careu, a trimis-o în portar și apoi, cu capul, în bară, după care, atent, Otele a marcat, din careul mic: 3-0! Nimic notabil nu s-a mai întâmplat până în minutul 84, când Laukzemis a pătruns în careu, pe dreapta, a șutat cu exteriorul, dar mingea a lovit bara. Cu patru minute înainte de final, am notat debutul în prima divizie a lui Cibi, care l-a înlocuit pe Ubbink.
S-a terminat 3-0, iar UTA are un start perfect de play-out, acolo unde vrea să termine în primele două locuri.
UTA – Academica 3-0 (2-0)
Stadion „Francisc Neuman”, teren acceptabil, timp friguros, spectatori 3000. Au marcat: Erico – min. 9, Otele – min. 41 și 48
UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, C. Dima, Baravykas – Batha, Vorobjovas – Miculescu (Pătlăgică), Ubbink (Cibi), Otele (Laukzemis) – Cardoso (Fl. Matei). Academica: Ureche – Rufati, C. Ion (Cmovs), Holzmann (A. Dima)– Sambeya, Vrdoljak, Tsvetkov, Dumitrache, Florică – R. Ion, De Amorim (Melniciuc). Au arbitrat: Fl. Andrei (Tg. Mureș) – la centru, Al. Vodă (Albă Iulia) și M. Necula (București) – asistenți. Obs. FRF: Ad. Comănescu (Rm. Vâlcea); LPF: V. Ilinca (Pitești)
Trimite articolul
XBravo UTA noastră dragă
Bun meci.
Așa mai merge.
da domnul Leo Sfara vezi ca ai uitat sa spui ceva//au fost 2-3 spectatori ori nu
-
Ce frass ai,nu vezi ca scrie 3000?cum 2-3?hai cu Gaz Si Rapid plin,ok?
Decât codaș la oraș, mai bine la tine în sat fruntaș!
La coada vacii! 😂
Sincere felicitari pentru ERICO,OTELE si Cardoso….ca ne-au descretit fruntile si acum macar 1 punct sa aducem de la Botosani !Bravo UTA ca sa moara de suparare Balint,Hora si Antal……!!!!!
Dați-i tot așa de-aici incolo, băieți!
OTELE Tancul Aradului
Sa nu ne îmbătăm cu apă rece! Academica-i vai dă capu ei! Nucile tari urmează! Botseni, Rapid, Târgoviște, FCU….. chiar Dinamo căreia toți i-au tras-o, numa noi nu! Hai UTA! Concentrare și tărie până la capăt!