Lucrurile s-au lămurit și în partea inferioară a clasamentului din Superliga. După ce Dinamo a câștigat astă-seară la Arad, UTA va evolua în play-out, de pe locul 5, deși Mircea Rednic își dorea altceva. Însă, pentru a ajunge în primele șase e nevoie de mult mai mult. Ne uităm că ultimul loc de play-off este ocupat de o echipă care are un buget mai mult decât triplu față de UTA, în speță Rapid. Nu mai vorbim de alte echipe, precum FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova sau Dinamo, care dau salarii și de 20.000 de euro. Tot acolo e și Universitatea Cluj, care are un buget „cât e nevoie”, primarul Emil Boc fiind vârf de lance când vine vorba de finanțarea echipei.
Cu greu, cel puțin în următorul an, alte echipe decât cele șase de mai sus, vor putea pătrunde în play-off, deoarece toate au buget mare. Iar UTA – serios vorbind – nu are cum să ajungă acolo.
Programul echipei UTA
Revenind la „oile” noastre, să spunem că se știe programul din play-out. Ne interesează, în special UTA, chiar dacă și „contrele” sunt importante.
Astfel, UTA pornește la drum cu un meci pe teren propriu, parteneră de întrecere fiind Oțelul Galați (duminică, ora 18.00). Apoi, meciurile se vor succede astfel: „Poli” Iași – UTA, UTA – FC Botoșani, Unirea Slobozia – UTA, UTA – Sepsi OSK, Hermannstadt – UTA, UTA – Petrolul, Farul Constanța – UTA și UTA – Gloria Buzău.
De aici se pleacă
Se știe și clasamentul play-outului. UTA e pe locul 5 și pornește la drum cu 17 puncte.
1. Sepsi OSK 21 puncte
2. Hermannstadt 21 p.
3. Petrolul 20 p.
4. Farul 18 p.
5. AFC UTA 17 p.
6. Oțelul Galați 16 p.
7. „Poli” Iași 16 p.
8. FC Botoșani 16 p.
9. Slobozia 13 p.
10. Gloria Buzău 10 p.
De notat că Sepsi OSK, Hermannstadt, Farul Constanța, „Poli” Iași și FC Botoșani beneficiază de „rotunjire”.
Așadar, un program extrem de echilibrat pentru UTA, dar și un clasament foarte strâns, nicio echipă nefiind sigură că ar putea evita locurile retrogradante, sau cele de baraj, atâtat timp cât sunt în joc nu mai puțin de 27 de puncte.
Gloria Buzău pare puțin ieșită din „cărți”, însă niciodată nu se știe ce ne poate rezerva viitorul, adică cele 9 runde din play-out.
Pentru a concluziona, UTA nu este deloc liniștită, pericolul pândește inclusiv de pe locurile de retrogradare directă, așa că Mircea Rednic va avea o misiune extrem de dificilă, mai ales că echipa sa nu joacă mai nimic în ultima perioadă. Să sperăm că noile achiziții, Tzionis, Mpoku și Effiong vor da altă față UTA-ei, în tentativa ei de a rămâne în elita fotbalului românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!