„Mă bucur pentru puncte dar şi pentru evoluţia pozitivă a băieţilor. Am întâlnit un adversar motivat, care nu a renunţat nici măcar atunci când a fost condus, în două rânduri, pe tabelă. A rămas în joc, a creat ocazii şi ne-a pus în dificultate. Per ansamblu, totuşi, consider că am fost stăpânii ostilităţilor. Un câştig pentru noi este Voiculeţ. Nu numai că a înscris trei goluri ci a participat la celelalte faze periculoase.
Împreună cu George Ţucudean formează un cuplu de atacanţi solid, pe care punem bază în continuare. Cele două succese adunate ne conferă un moral ridicat în perspectiva următoarei deplasări, deplasare ce o vom aborda la victorie. De altfel, obiectivul nostru nu este promovarea -ar fi un ţel prea îndrăzneţ în acest moment- ci evitarea retrogradării respectiv ţintirea tuturor celor trei puncte în disputele ce le vom susţine în campionat”.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!