Până la urmă, lucrurile au stat așa cum era cel mai ușor de anticipat. UTA și-a asigurat victoria la Brașov și locul de baraj, însă nu mai mult, deoarece Gaz Metan Mediaș nu a făcut niciun pas greșit la Mioveni. În celălalt meci, la Baia Mare, Chindia a avut o revenire spectaculoasă, după ce a fost condusă cu 1-0. Trebuie spus, însă, că arădenii au avut emoții incredibile, fiind egalați după ce au condus cu 2-0. Golul izbăvitor a venit când speranțele erau aproape spulberate, în min. 89!
Prima repriză de sub Tâmpa a fost una a marilor ratări, atât gazdele cât și arădenii ratând ocazii imense. S. Pană, Andor, de două ori, plus Avram, au dat mari emoții UTA-ei, dar și portarului Miron. De cealaltă parte, Curtuiuș, de trei ori, Man și Strătilă au ratat deschiderea scorului. Acesta s-a produs în al doilea minut de prelungiri, atunci când Burlă a centrat din corner, iar Man, din carul mic, la executat pe Iacob.
Un moment interesant s-a petrecut în min. 11, atunci când unii fani brașoveni au intrat în incinta terenului, iar meciul a fost întrerupt patru minute, forțele de ordine făcându-și datoria.
Partea secundă a fost una halucinantă. La Baia Mare am consemnat revenirea incredibilă a Chindiei, care a marcat de trei ori în șapte minute, iar la Brașov, UTA se desprindea în min. 57, cu un gol de generic al lui Tănase, care a șutat senzațional de la 25 de metri, direct în vinclu: 0-2. Pe când arădenii încă se bucurau, la doar 60 de secunde, gazdele au redus din handicap și meciul se juca: B. Rusu s-a strecurat printre Bitișș și Filaret și a marcat lejer: 1-2. Man a ratat incredibil în mi. 69, șutând în bară de la 7 metri, iar apoi Miron a blocat șutul periculos al lui Avram. În min. 75 cerul s-a prăbușit peste UTA: Botiș a avut o intervenție târzie asupra lui H. Popa și arbitrul Chivulete a acordat penalty. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Avram și era 2-2!
Pe final, însă, în min. 89, emoțiile incredibile s-au spulberat. Burlă a centrat din corner, iar Man a trimis sub bară, dar portarul Iacob a respins. Din lovitura de colț rezultată, același Burlă a centrat, iar Manea, din careul mic, a pus capăt agoniei: 2-3!
FC Braşov: Iacob – Moraru, Istrofor, Marin, Negotei – Avram, Pană (B. Rusu), Munteanu, Alupoaie – Buga (Manole), Andor (H. Popa). UTA: Miron – Manea, Botiş, Filaret (Covaci), Burlă – Strătilă, Chindriş, Tănase, Copil (C. Rus) – Man, Curtuiuş (Ad. Petre). Au arbitat: A.Chivulete (București) – la centru, A. Onița (Constanța) și B. Gheorghe (București). Obs. FRF: C. Sorescu (Pitești) și H. Cioloboc (Târgu Mureș).
Citiți principiile noastre de moderare aici!