Revenim astăzi cu unele consideraţii asupra
conferinţei de presă susţinute de
Ionuţ Popa. Consilier al finanţatorului Sandu
Ion (aflat în prezent peste hotare) şi
mandatat de acesta să îl reprezinte, Popa a
dat de înţeles că UTA nu va fi
lăsată să moară. Însă
toate aceste lucruri nu au fost spuse foarte direct,
tranşant şi nu s-au pronunţat verdicte.
De pildă, Popa a evitat să îşi dea
cu părerea dacă, personal, crede că UTA
va putea termina acest campionat. Nu era sigur nici
dacă echipa alb-roşie va putea evolua contra
Minerului Lupeni. Iată câteva dintre
afirmaţiile ce stau drept mărturie:
„Dacă nu rezolvăm
săptămâna asta cu banii, nu vom juca
sâmbătă.
La fel, ar putea apare alte probleme în viitor,
valuri-valuri. Cine ştie ce surprize de domeniul
fantasticului ne mai aşteaptă?”;
„Sandu Ion a finanţat şi sper să
finanţeze UTA în continuare”;
„Toţi sar acum pe UTA, precum la o vacă
de muls. Până îl găsiţi pe
Sandu Ion dispus să dea bani, veniţi
toţi, repede, dar în aceeaşi zi.
Să ştim despre ce sumă e vorba, să
nu fie luat la mişto pe banii lui. Şi la
îndemnul meu a preluat datoriile.
Probabil, va exista finanţare din partea lui
până ce UTA va ieşi la liman. Apoi, UTA
va trebui să devină a oraşului”;
„Sandu Ion are limitele sale, răbdarea lui.
Azi i se spune că există atâtea
datorii, mâine că… s-a scumpit oul,
poimâine că e un cofrag întreg”.
Acesta este, în linii mari, tabloul prezentat de
Popa, privind implicarea lui Ion la club. Cum
observaţi, există încă destule
necunoscute, contând inclusiv relaţionarea
fără sincope cu autorităţile
locale.
12-15 puncte
Cât priveşte latura sportivă, Popa este
conştient de faptul că lotul este foarte
subţire şi nepregătit.
Întăriri prea multe şi importante nu se
pot face (tot) din pricini financiare. Doar
câteva „plombări” ale echipei.
Cum decalajul faţă de celelalte combatante
este real, misiunea evitării retrogradării nu
este tocmai „floare la ureche”. Ar fi
nevoie în jur de 12-15 puncte pentru atingerea
obiectivului. Dintre care trei în meciul cu
Minerul Lupeni, grupare din subsolul clasamentului.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!