ARAD. UTA se întoarce la campionat, după jocul cu Dinamo, din Cupa României. La Arad sosește, mâine, Daco Getica, o formație care în acest an se va bate la retrogradare. Însă, tehnicianul arădenilor, Laszlo Balint spune că nu totul va fi așa de simplu.
Victoria e vitală!
„E o provocare trecerea de la un meci cu Dinamo, la unul cu Daco Getica. Este greu să te montezi 100% împotriva unui adversar mai slab cotat. Apoi, mai e și consumul fizic și psihic, atunci când dai totul într-un meci la mijlocul săptămânii, rămâi sleit de puteri. Dar, sper ca băieții să conștientizeze, să fie responsabili, să ne adunăm și – nu știu cum – să obținem cele trei puncte în partida de sâmbătă. Victoria e vitală, trebuie să rămânem acolo sus, trebuie să ne respectăm statutul și – sper din tot sufletul – să vedem și de această dată un stadion plin. Daco Getica nu e periculoasă, periculoși suntem noi. Dacă suntem bine, o să ne impunem jocul și o să obținem și un rezultat bun. Daco Getica nu are nimic de pierdut, e o echipă formată în majoritate din jucători tineri, care vor să demonstreze ce pot în fața unui adversar ca UTA. De aceea, vreau să facem tot posibilul să ne impunem încă din primul minut, prin atitudine și respectarea principiilor tactice. Au și ei un Rafael Stănescu, Constantin Dedu, dar nu neapărat ne uităm la adversar, deși îl vom studia, ca de fiecare dată. Este extrem de important să jucăm noi bine. Vrem să o ținem pe același drum, cu un joc bun, dar sper să nu mai facem greșelile și cadourile din partida cu Dinamo. Consider că băieții noștri, pe lângă faptul că sunt valoroși, sunt și deștepți și înțeleg importanța ciocnirii de sâmbătă” – a declarat Laszlo Balint.
Trimite articolul
XDin pacate stadionul nu va mai fi plin. La meciul cu Dinamo a fost plin deoarece printre suporterii si spectatorii aradeni, au fost foarte multi dinamovisti!!!