ARAD. Douăo zile ne mai despart de meciul contra celor de la Gloria Bistrița, care va avea loc mâine, de la ora 11. Lidera clasamentului vine la Arad cu gândul să câștige, deși – declarativ – o consideră pe UTA favorită. Între cele două formații este o diferență de 15 puncte, după doar șase etape, ceea ce spune multe despre echilibrul jocului. Dar, cum niciun meci nu seamănă cu celălalt, orice este posibil, lucru de care ne-am dat seama și când am dat peste optimismul cam exgerat al lui Eugen Trică.
Nu se gândesc la bani
Tehnicianul UTA-ei consideră dificil meciul cu bistrițenii, dar declară – în premieră – că echipa sa va câștiga. „Ne așteaptă o partidă extrem de grea, cu un adversar valoros, cu experiență, care vine de la liga I. Dar, vă spun în premieră, veți vedea o UTA victorioasă. Jucătorii sunt conectați 100% la importanța meciului, săptămâna asta nu se gândește nimeni la bani, la restanțe, doar la cum putem câștiga” – ne-a declarat Eugen Trică.
Nu-i nimic exagerat
Vizavi de faptul că bistrițenii nu se consideră favoriți în meciul de la Arad, Eugen Trică are o explicație: „Cel mai probabil, au văzut meciurile noastre de până acum. Cel de la Craiova, cu siguranță. Au observat jocul nostru bun și faptul că am pierdut (și) pe mâna arbitrilor”.
E bun play-outul
UTA are doar un punct din 18 posibile, dar Trică nu se alarmează prea tare, chiar dacă nu câștigă meciul cu Bistrița. „Sigur că ne-am dorit cu toții mai mult, dar atâta am putut obține până acum. Un punct e foarte puțin, este posibil ca echipele din fața noastră să se distanțeze, dar șansa noastră se numește play-outul. E bine că avem varianta aceasta pe finalul campionatului” – a conchis Trică.
A plecat Oberhauser
Unul din portarii UTA-ei, David Oberhauser a plecat acasă. Francezul, adus de Adrian Marțian de la Ajaccio, nu a confirmat deloc, fiind vinovat de multe dintre golurile primite de arădeni în acest debut de campionat. Contractul s-a desfăcut fără probleme, deoarece goal-keeperul este plătit de clubul corsican. La meciul cu Gloria Bistrița, rezerva lui Horvath va fi tânărul Barabaș.
CITESTE SI:
Martian ii mai da o sansa lui Trica
Citiți principiile noastre de moderare aici!