Precum în ediţiile precedente, ne propunem ca prin acest turneu să fie cultivat spiritul competiţiei sportive printre elevii arădeni de liceu alături de conştientizarea tradiţiei fotbalistice a Aradului, construită cu eforturile marilor campioni care au îmbrăcat de-a lungul timpului tricoul alb-roşu al „Bătrânei Doamne”. Nu în ultimul rând prin acest turneu ne dorim să apropiem liceenii de UTA, ajutându-i să înţeleagă frumuseţea susţinerii echipei de suflet a oraşului sau județului lor.
Aspecte organizatorice
Turnelul se va desfăşura în perioada 2-3-4 mai 2017, la Sala Polivalentă „Victoria” din Municipiul Arad, în fiecare zi cu începere de la ora 13. Programul final va fi adus la cunoştinţa participanţilor şi publicului după finalizarea perioadei de înscrieri.
Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ cu clase de liceu din municipiul și județul Arad. Înscrierea echipelor se va face până pe data de miercuri, 12 aprilie 2017. Îi rugăm pe coordonatorii echipelor (profesorii) să-şi înscrie echipele la unul din următoarele numere de telefon – 0722-725081 sau 0749-370562, ori printr-un mail la adresa: suporterclubuta@yahoo.com.
Fiecare unitate de învățământ are dreptul să-și înscrie în competiție o singură echipă. Jucătorii trebuie să fie elevi ai respectivei unități școlare indiferent de forma de învățământ, însă vârsta lor să nu depășească 20 ani. În momentul înscrierii unei echipe, organizatorii prezumă existența acordului din partea conducerii unității de învățământ pentru părăsirea acesteia de către jucători sau susținători, în timpul perioadei de învățământ, dacă va fi cazul.
Regulamentul de joc va fi cel oficial al jocului de fotbal în sală. Durata partidelor va fi de 20 minute (10 minute/repriză și o pauză de un minut între reprize cu schimbarea terenurilor) sau de 15 minute fără pauză, în funcție de numărul echipelor dintr-o grupă, astfel încât fiecare echipă să joace în faza grupelor aproximativ 60 minute. În fazele superioare meciurile vor avea durata de 20 minute. Componența echipelor din teren va fi: patru jucători de câmp plus un portar. Înainte de începerea primei partide din turneu a fiecărei echipe, reprezentantul acestora va prezenta organizatorilor lista jucătorilor incluși în lot, nu mai mult de 10. Nu se admit modificări în lot după începerea turneului. Meciurile vor fi arbitrate de arbitri desemnați de Comisia Județeană Arad.
Structura competiției va fi pe grupe, urmate de fazele eliminatorii în care se vor califica primele două echipe clasate din fiecare grupă. Fiecare echipă va evolua în propriul echipament. Având în vedere spațiul generos al Sălii Polivalente, echipele pot fi însoțite de propriile galerii care să-și încurajeze favoriții. Asistența medicală va fi asigurată cu sprijinul filialei județene a Crucii Roșii. Participarea în turneu se face pe propria răspundere a jucătorilor. Orice modificări care ar putea apărea în desfășurarea turneului vor fi anunțate din timp participanților. Precum în anii precedenți, performerii turneului vor fi premiați simbolic cu ajutorul unor sponsori și al clubului UTA Arad.
Câștigătorii primelor ediții ale turneului „Ludovic Bonyhadi” au fost: Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad (ediția I, 2013), Colegiul Economic Arad (ediția a II-a, 2014), Liceul cu Program Sportiv Arad (ediția a III-a, 2015), Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad (ediția a IV-a, 2016).
Puţină istorie
Ludovic Bonyhadi este deţinătorul la zi al recordului naţional al celui mai mare număr de goluri marcate într-un singur sezon competiţional: 49 goluri, în campionatul 1947-1948. Alături de celelalte glorii ale „Bătrânei Doamne”, Bonyhadi reprezintă setea de performanţă, profesionismul, arhetipul fotbalistului total la care ar trebui să aspire toţi tinerii jucători de fotbal.
„Bonyhadi ştia un singur lucru: tot timpul trăgea la poartă. Nu deasupra, nu lângă, în majoritatea cazurilor trăgea pe poartă. Nu ca azi, când, sigur, e alt joc, apărările sunt mai bine organizate. Avea viteză fantastică de pornire, deși avea 90 kilograme, dar la suta de metri alerga 11,2, 11,3 secunde. Și cu stângul și cu dreptul trăgea aproape la fel. Și era foarte simpatic” – profesorul Dionisie Piroş despre Ludovic Bonyhadi într-un interviu semnat Radu Romanescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!