ARAD. Aşa cum au promis, oficialii grupării roş-albe continuă campania de achiziţii pentru noul sezon fotbalistic de Liga 1. Exclusiv pe „filiera Apostu”. După sosirile juniorului Asrian Măr, albanezului Idriz Bazha şi lituanianului Rolandas Baravykas, a venit rândul unui argentinian să semneze cu UTA. Este vorba despre un mijlocaş de 32 de ani, care vine de la Poli Iaşi, echipă pentru care, în sezonul trecut, a reuşit 4 goluri şi 5 pase decisive. Juan Pablo Passaglia a acceptat oferta arădenilor şi va întări compartimentul median, lăsat descoperit de plecările lui Albu şi Roşu.
Cotat la 350.000 de euro de transfermarkt.com, argentinianul a mai jucat, înainte de sosirea acum doi ani în Dealul Copoului, la următoarele echipe sud-americane: Racing Club II, San Martin, Villa Ramallo, Douglas Haig, Juventud Unida, Chaco for Ever, Barracas (toate din Argentina), Universidad de Chile, La Serena, AC Barnechea (toate din Chile).
Câştig cert
„Mă bucur că reuşim să îl înregimentăm pe Juan, aveam nevoie de un astfel de mijlocaș. Este un jucător căruia îi place mingea, jocul de posesie, are abilitatea și tehnica necesară a face bine momentul posesiei. Sunt convins că va fi un câștig important pentru noi și pentru ceea ce ne dorim în sezonul următor. Este un avantaj și faptul că e jucător de picior stâng şi împreună cu Batha ar putea forma axul de care avem nevoie”, a declarat Laszlo Balint, antrenorul principal al UTA-ei.
Gol împotriva arădenilor
„Sunt foarte fericit să fiu aici, UTA e o echipă mare, importantă în istoria fotbalului românesc. Sper să avem un an bun, promit să dau 100% în fiecare meci. Pot juca oriunde la mijloc, număr 6 sau număr 8, şi îmi place să am mingea la picior. Atunci mă simt cel mai confortabil”, a declarat Passaglia, cel care înscria împotriva arădenilor, în ultima victorie a fostei sale echipe, Poli Iaşi, din play-out-ul campionatului trecut. Mijlocaşul sud-american speră să confirme în tricoul alb-roşu şi să intre repede în inimile suporterilor, precum s-a întâmplat cu un alt argentinian care a jucat la Arad, Maxmilliano Laso, între anii 2012-2014.
Trimite articolul
XNu prea inteleg campania asta de achizitii sincer sper sa ma insel..am pierdut 11 jucatori din care cativa care chiar or cochetat cu nationala gen albu care o zis ca s-ar fi asteptat sa fie pastrat si aducem 3 jucatori de care probabil o auzit doar bogdan apostu plus un jucator de la poli iasi care or retrogradat..foarte ciudate transferuri sincer astept si ceva mai cu nume
Iară cumpărați rahat. Doamne ce sărăcie de Club vă ați făcut. Nu vie rușine.