UTA a anunțat, în această seară, al doilea transfer al zilei. La Arad a ajuns
Stefan Stroungis, un fundaș central grec în vârstă de 25 de ani, care a semnat astăzi cu UTA un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
“Născut pe 9 octombrie 1997 la Volos, în Grecia, Stroungis a început fotbalul la Niki Volou. În 2015 a trecut la Academia celor de la Atromitos, iar în 2017/2018 a trecut la echipa de seniori. A adunat în total 73 de meciuri pentru formația din capitala elenă, pentru care a și înscris de 4 ori” – scriu cei de la UTA, pe siteul oficial.
O singură problemă ar putea exista, are puține meciuri în ultimii ani, însă își poate relansa cariera chiar la Arad. Stefan Stroungis a rămas liber de contract și a semnat pe doi ani cu UTA.
Trimite articolul
XD-le Rednic, înainte de a legitima un jucător, pune-l să arate pe ” tablă” UNDE joacă postul lui