„Nu poți câștiga un derby făcând greșeli copilărești, precum cea făcută de noi la golul lor. Este inadmisibil să primești un gol din corner, într-un moment prost al jocului. Am știut cum joacă Măciuca, cu mingi aruncate în spatele fundașilor, ne-am luat măsuri, dar am primit acel gol stupid. Apoi, nici nu am reacționat cum trebuie. Degeaba am alergat apoi după egalare și am dominat 85 % din meci, dacă nu am reușit să marcăm. Am dus bine mingea până în preajma careului de 16 metri, dar acolo s-a rupt totul. Nici terenul nu ne-a ajutat, deși mă așteptam să fie mai rău. Atacanții nu au fost inspirați, dar parcă toți am făcut prea puțin pentru a reveni la Arad cu un rezultat mai bun. Cred că o remiză era mai echitabilă și sunt convins că orice punct va conta la final când se va trage linie. Despre șansele la promovare ce să zic… La rezultatele din această etapă, șanse mai avem, dar trebuie să batem totul până la final. Vom vedea atunci dacă vom ajunge pe loc promovabil. Oricum, nu era voie să pierdem acest meci, cu Damila Măciuca”.
Un gol copilaresc, lipsa de reactie si inspiratie
Florești. Imediat după meciul pierdut cu Damila Măciuca, antrenorul echipei UTA, Adrian Falub a spus:
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!