Începutul meciului a fost unul electrizant, prima ocazie aparținând lui Iștfan, dar mingea șutată de acesta a fost parată de Iacob. UTA a ripostat în min. 6, când a și deschis scorul. Antal a intercepat o minge aruncată de la margine de Tofan, după care balonul a circulat pe traseul Dangubic – Batha – Ubbink, acesta i-a pasat decisiv lui Dangubic, iar acesta a preluat – cu spatele la poartă – și a trimis cu călcâiul în plasă, de la opt metri: 0-1. Ce gol…
Gazdele au fost pericoluase prin același Iștfan, dar Iacob a respins șutul de la 18 metri al piteșteanului (min. 13). UTA a fost aproape de 2-0 după un sfert de oră, dar Miculescu – scăpat spre poarta lui Greab – a tras la jumătate de metru de bara din stânga.
Până spre finalul primului mitan, jocul a scăzut în intensitate, iar în ultimul minut, Antal a trecut pe lângă o minge, în fața careului mic, iar dincolo, Iștfan a șutat aiurea, de la vreo 12 metri.
Partea secundă a început mult mai liniștită, abia în min. 57 apărând prima ocazie. Ea a aparținut gazdelor, Dumitrașcu șutând din careu, dar Iacob a reușit să respingă în corner, dar cu ceva dificultate. Apoi, jocul s-a stins, din nou, FC Argeș având o posesie superioară, dar utiștii au stat bine în teren, nelăsând spații de manevră prea multe.
Pe o contră, UTA a ratat o dublă ocazie. Era minutul 75, când Miculescu trimis spre gol, dar Greab a parat uluitor, mingea a ajuns la Dangubic, pe șase metri, dar acesta a trimis peste!
În ultima parte a partidei, Laszlo Balint a betonat apărarea, trimițând în teren mai mulți jucători cu profil defensiv, iar argeșenii nu au mai reușit să fie periculoși, iar UTA vine acasă cu trei puncte imense.
FC Argeș – UTA 0-1 (0-1)
Stadion „Nicolae Dobrin”, teren bun, timp excelent pentru fotbal, spectatori 2000. A marcat: Dangubic – min. 4.
FC Argeș: Greab – Tofan (Viana), Turda, Boldor (Pițian), Mușat (De Jonghe) – Meza Colli, Șerban (Honciu) – Iștfan, Tănase (Teles), Dumitrașcu – Lupeta. UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Medjimorec, Shliakov – Batha, Passaglia (Benga) – Antal (Roger), Ubbink (Tomozei), Miculescu – Dangubic (Vorobjovas). Au arbitrat: I. Coza (Cernica) – la centru, D. Mitruți (Craiova) și C. Vatamanu (București) – asistenți. Obs. LPF: M. Petrache (Săbăreni); FRF: T. Costin (P. Neamț).
Trimite articolul
Xdupa 10 etape vom fi in primele 3 ,dupa play off vom fi campioni,vom fi iar campiona provinciei,nu poate fi campioana provinciei cfr cluj ,care e a 2 echipa a orasului ,forza uta ,oriunde,oricind
-
CFR a doua echipa a orasului? Ce fumez gasca?
Forza CFR! Forza UTA! -
Așa sa fie, deși cred ca este cam greu.
Ref. campioana provinciei – CFR are 7 titluri, dacă mai luam un titlu (?) doar ii egalam, deci trebuie doua fără ca ei sa mai ia unul …
Ref. CFR a doua echipa a orașului ai și nu ai dreptate. Toate cele 7 titluri au fost câștigate in perioada 2008-2021. Ca și palmares este indiscutabil prima echipa a orasului. Dar totul este recent. Iubirea clujenilor pentru “U” este foarte mare in comparație cu CFR. Deci interpretabil.
unde e cel care le are cu,,, cred ca doar cu punctele de ortografie le are
-
le are cu gatu masii de nerecunoscator.suporter de carton,de tastatura si de rezultat(doar victorie).
-
Pai nu il stiti??? Le are cu…este militianul pensionar,care se mai semneaza Albautistul,Peronescu,Stoker…:-)))Doar uneltiri si combinatii vede peste tot..Toti sunt rudele si cunostintele lui…..
-
Baroane redus la minte si ati mancatori de…..vedeti ca acusi vine sa arbitreze UTA un bun amic si n-as vrea sa va vad cum faceti spume la gura !!!!Nu uita baronas….e doar o avertizare !
-
La jigniri esti pe primul loc…Probabil ca la Moneasa vei sta la masa cu unii si altii..:-))))
-
-
Ala e scapat de la Gataia,nu poti sa fi om normal la cap si sa debitezi tampeniile alea,ba am vazut ca la unele comentarii isi dadea replici singur cu alt nume.Bine a zis cine a zis ca nebunii sunt pe strazi nu inchisi in spital.
-
Acum e @Avionul lui Iovan?…:-))))
-
-
FELICITARI UTA !!!
Mulțumim lui D-zeu că arbitrul nu a prelungit meciul cu vreo 30 minute că vedeam,o echipă UTA pe o singură linie, cu 10 fundași centrali si un portar 🙋.iar pe Miculescu ar trebui pus să înconjure Aradul in fugă de două ori pe zi, ca la rezistență este varză. D- le Balint ce facem cu tinerii adusi la echipă? In stilul ăsta se pierd definitiv.
-
tu esti,ala ce le ai cu aia …
-
dupa ce esti cu haina de blana te mai dai si Hombre ,in tricou
Mai gerigerhard sa stii ca m-am temujt de acest meci si sincer ma gandeam la un 0-0,dar noroc cu croatul c-a inscris cu calcaiul,O victorie cu 3 puncte de aur caci urmatoarele 3 meciuri ale noastre sunt infernale si atuni sa mai vad ce mai bagi……?Balinte te felicit pentru victorie,dar invata pe rusu dinaparare sa nu mai trimita mingi spre poarta lui Iacob,ci sa degajeze spre aut….ca era s-a comita grav si oare ce parere ai Balinte de cele 2 mari ratari utiste…???Cateva zile ( 3 ) voi veniii la restaurant Tanamera din Moneasa si trec si pe la magazinul UTA-ei sa-mi cumpar tricou si trening si te-as intalni ca sa te examinez in cunostiinte fotbalistice…!!! Ionut Coza din Cernica a fost corect in comparatie cu Barsan…… Hai UTA !
-
echipa a jucat bine,mai bine decat as fi asteptat tu vvrei sa te bagi in seama,fa asta in continuare dar cu sportul asta nu ai nici o legatura
Taci dracu de analfabet si necunoscator idin fotbal..vezi ca ma confuzi tantalicule la fel ca si ….alt anonim…poate zic ceva de mata…!!!jigodii ce sunteti !
-
Păcăliciule ai apărut mâncătear viermii de om redus mintal ce ești.
-
Mai nebuni ce semnati BARON bata-ti D-zeu tot neamul si de te-ar lovi cornovirusul,cancerele…..ca si pe MATRAGUNA de ar ajunge la Jebel ca acolo-s nebunii,ALT ANONIM ce i-as baga ceva-n gura…ANDREI cufufila….ce-i tot da cu HB dar prostii,prostilor au fost de la UTA si bine le-au facut Talnar si Marginean…..Ba prostilor eu chiar nu ma bag inseama ca-s :doxa de fotbal !!!La urma l-am lasat pe nestiutorul GERIGEHARD mancatear cancerile ca si tu debitezi numai prostii si vezi ca eu nu-s cartonasul rosu,deci mai piele-n bata ma confuzi…Tata-va mania lui D-ZEU da cu ce am gresit de ma pomeniti si vezi ca amicul meu fluieras e mai al dracului ca oaaia barsana….Sa va duceti dracului de eu pot sa ma retrag,dar sunt utist vechi si prieten cu multi f.fotbalisti aradeni ! Poate veniti la Medias…sa va rup falcile…!HAI UTA si cu prostii nu te pune …!
-
ba coae,cui rupi tu falcile?batate dzo de ordinar.chiar retrage-te,futa-te pesti de cioflingar.NE-AN SATURAT DE TINE!!!
-
Poate cufuritule de anonim te depistez prin pplitisti aradeni si te prind la vreo iesire a UTA-ei,ca atunci v=o trag…de dracu vii nanas ,daca mamale voastre au avortat asemenea needucati.Vai de p.la voastra derbedei si sa f…pe mamicutele gainari ce sunteti….HAI UTA !
-
-
Au ce am auzit pe aici ca anonimii te da in judecata si te lasa in fundul gol,casa-masina,n-spe mii de ieuroi,nu mai ameninta pe nimeni de aici ca toti te pot da in judecata!si sunt si martori destui” !
-
-
Tot ce conteaza intr un meci de fotbal e rezultatul , Da ! e frumos sa vezi o echipa care ,, ara pamantul ,, cum joaca englezii ca exemplu , insa sa nu uitam ,, ce finante are UTA pt a putea face o asemenea echipa ??? Felicitari baieti !!!
Al doilea gol cu căllcâi/ul al UTA/ei a fost validat. Felicitări!
Ori ce ati spune echipa asta e .de liga a II-a nici vorbă de prima liga sa fie clar.
cum sa faci 0-0 cand adversarii joaca la tine acasa in 9 oameni ?
ce vroiati sa joace adversarii si fara portar ca sa bage si UTA acasa un gol macar??
ha? Atunci s-a vazut ce poate UTA , nu la Arges .!!!!!!!!!
-
Deocamdata joaca in liga1 , deci e de liga 1 . Esti si tu un frustrat care crede ca e mai bun decat e dar n-a avut noroc , si nu e dreptate in viata , da tu stii defapt cu sta treaba asa-i ?