La Arad a ajuns, aseară, un tânăr fotbalist austriac, de doar 19 ani (împliniți pe 3 ianuarie), numele său fiind Simon Strauss. El a intrat deja în cantonamentul UTA-ei de la hotel Coandi și va fi monitorizat până săptămâna viitoare de către antrenori.
Simon Strauss e apărător central, exact ce caută stafful clubului arădean. Asta, după ce tânărul Pușcașu a fost trimis acasă, acesta făcând un meci slab contra celor de la Bekescsaba, chiar pe postul de fundaș central.
Austriacul vine liber de contract, după ce a evoluat, ultima a dată, mai precis până la finalul anului trecut, la FK Tonsberg, în liga a IV-a din Norvegia, iar în țara sa natală a jucat la Academia lui Salzburg, de la 15 până la 18 ani.
Un junior austriac a ajuns la UTA
Un junior austriac a ajuns la UTA
Până să aflăm numele mari din lotul lui Ionuț Popa, iată că avem parte - acum - de o surpriză.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP.
2
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
7
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!