Arad. Ne mai despart două zile de startul UTA-ei în noul sezon. Antrenorii de la UTA spun, însă, că e nevoie de răbdare, deoarece echipa nu este încă închegată.
Între prezent și viitor
Ionuț Popa nu a participat la întâlnirea cu presa înainte de reînceperea campionatului, în fața jurnaliștilor apărând „secundul” Cristian Păcurar (foto).
„E un nou început, sper că am lucrat bine din 7 ianuarie și până acum. Suntem mulțumiți de lotul de jucători, singura problemă fiind faptul că unii dintre cei noi au ajuns mai târziu la echipă, precum Șeroni, Neagu sau Ciucur. Nu sunt la același nivel cu ceilalți, din punct de vedere fizic, dar nici tactic, însă la acest aspect e mai ușor de lucrat. Am dorit să aducem jucători care să intre direct în primul unsprezce, care să ne ajute. Rezultatele din partidele de pregătire nu sunt poate mulțumitoare, dar pe noi ne-a interesat jocul. Cred că am progresat de la meci la meci,însă e nevoie de răbdare până devenim omogeni. Să nu uităm că unii vin de la Călărași, alții, de la Poli Timișoara, ceilalți sunt de la UTA, deci trebuie răbdare pentru a construi. O facem pentru anul viitor, vrem să avem un joc solid, atât în apărare, cât și în atac, ne dorim să avem o siguranță. La meciurile din acest retur vrem să scoatem maxim, trebuie să fim motivați, mergem la fiecare meci să-l câștigăm. Anul trecut Ionuț Popa spunea că suntem o echipă de locurile 10-15, dar am terminat pe 9. Cred că se putea și mai bine. Acum, vrem să organizăm și să construim echipa în proporție de 70-80% pentru campionatul următor. Am transferat jucători cu CV-uri importante, acum trebuie să facem ca ei, plus ce am avut noi, să formeze o echipă” – a declarat Cristi Păcurar.
Alarmă la Ionuț Popa?
Se tot vorbește, în ultima vreme, despre faptul că Ionuț Popa ar fi bolnav și e pe cale să se retragă. A lămurit situația același Cristi Păcurar: „Nu se pune problema sub nicio formă ca Ionuț Popa să renunțe. Face zilnic un tratament, afară e destul de frig și îl afectează acest lucru. Dacă pleacă de la antrenament cu zece minute înainte de final, sau nu mai vine la conferințele de presă, nu înseamnă că e bolnav și nu mai poate antrena”
Citiți principiile noastre de moderare aici!