O altă stare de spirit, vizibil îmbunătăţită, caracterizează „Bătrâna Doamnă”. Este şi firesc să se întâmple astfel, am putea spune, din moment ce echipa s-a ridicat şi s-a reabilitat în meciul din deplasare cu FC Bihor, încheiat cu scorul de 3-1, întrerupându-şi seria negativă din campionat. Victoria se doreşte a fi un nou început, astfel încât băieţii să înveţe din greşelile comise şi să nu mai risipească puncte preţioase. Ne referim, desigur, în special la jocurile de acasă, dar nu numai. Este anormală situaţia întâlnită în momentul de faţă, situaţie ce indică cifra 0 în dreptul succeselor arădene pe propriul teren. A venit vremea unei schimbări şi din acest punct de vedere, prin urmare obiectivul din partida următoare, cu ALRO Slatina, este asigurarea primului triumf de pe arena „Francisc Neuman”.
Se joacă vineri
Privind deja spre jocul cu pricina, susţinut în compania unei formaţii în criză, fără nicio victorie în actualul sezon (atenţie, şi vâlcenii au fost aşa!), merită subliniat faptul că, la iniţiativa postului care va transmite meciul – Digi Sport, acesta va avea loc vineri seara, la lumina reflectoarelor, cu începere de la orele 19,30.
Două antrenamente
„Principalul” Roli Nagy preconizează două antrenamente pentru mâine. Cel de al doilea va fi, de fapt, un joc-şcoală în care se intenţionează folosirea componenţilor din lot care, în mod obişnuit, nu prind echipa în meciurile cu caracter oficial. Deocamdată nu a fost „bătut în cuie” numele adversarei, urmând să se aleagă între o grupare de judeţ şi UTA II.
Îşi aşteaptă rândul
Până să găsească un atacant care să garanteze, etapă de etapă, goluri, UTA a făcut să existe concurenţă între buturi prin împrumutul portarului italian Remo Amadio, de la CFR Cluj. „Deocamdată nu avem motive să ne îndoim de Smaranda, a apărat foarte bine. Oricum, resortul acesta aparţine colegului meu Dan Ţapoş, el îi ştie şi îi <<simte>> pe goal-keeperi. Decizia este a lui”, mărturiseşte Nagy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!