Aşa cum spuneam încă de ieri, a fost nebunie la bilete. Azi, la ora 16.30, când s-a stopat vânzarea biletelor pentru jocul cu „Poli” Timişoara, directorul de organizare de la UTA, Dorin Stana ne-a anunţat că mai sunt de vânzare doar 500 de bilete.
„Din păcate, la tribuna I şi la sectorul J de la tribuna a II-a nu mai sunt bilete de ieri dimineaţă. Pe ultimele trei rânduri de jos de la tribuna a II-a şi la peluză mai sunt ceva bilete, în rest totul e betonat. Cam 500 de bilete mai avem de vânzare, dar ele nu vor ajunge decât vreo două ore, în cursul zilei de mainei. Asta, cu indulgenţă, caci s-ar putea epuiza mai repede, după ce se află că tichetele sunt pe terminate” – ne-a declarat Stana, azi după-amiază.
„Să ne bucurăm cu toţii”
Veteranul echipei UTA, Claudiu Drăgan ştie care e miza meciului cu „Poli”. „Toţi suntem conştienţi că ne aşteaptă cel mai important meci al sezonului. Nu avem cum să nu conştientizăm că e partida cea mai aşteptată de suporteri. Vrem să le facem o bucurie, prin câştigarea celor trei puncte puse în joc. Am auzit că nu mai sunt bilete, aşa că vom avea şi un sprijin considerabil din partea fanilor. Suntem montaţi, vom evolua ca şi cum de acest meci depinde soarta noastră în viitor. Vom da tot ce avem mai bun din noi, pentru ca la final să ne bucurăm cu toţii” – ne-a declarat Claudiu Drăgan.
Zăgrean ştie istoria
Şi atacantul lui „Poli” Timişoara, Andrei Zăgrean a aflat cu ce „mănâncă” acest derby, deşi nu a evoluat în el. „UTA are o echipă bună de Divizia B, care anul trecut s-a luptat la promovare. Au şi o istorie bogată, au luat cupe şi campionate, au şi suporteri pătimaşi, ca şi cei ai Timişoarei. Cred că ne aşteaptă un infern. Eu m-am mai uitat la clipuri pe internet, am văzut că de obicei tribunele sunt pline, atmosfera e frumoasă şi mă aştept să fie la fel şi acum. Chiar este un derby adevărat, cu o atmosferă incendiară, intrări la limită şi joc bărbătesc” – a declarat Zăgrean.
Fanii, la ultimul antrenament
„Suporter Club UTA“ adresează o invitaţie celor ataşaţi de culorile alb-roşii la o întâlnire cu jucătorii, înaintea importantei partide cu rivala tradiţională, „Poli” Timişoara.
Fanii sunt aşteptaţi la stadion, joi seara, la ora 18.00, atunci când va avea loc ultimul antrenament al UTA-ei, pentru a-i încuraja pe cei care vor încerca să învingă gruparea alb-violetă.
UTA – Poli, vineri, in nocturna
Citiți principiile noastre de moderare aici!