Asta, chiar dacă pe teren a evoluat garda tânără, „grei” ca Varga, Botiș sau Nădăban nefăcând parte nici din lot. Elevii lui Roland Nagy au avut puține emoții, în debutul părții secunde, când Ciocan a egalat, după o cursă spectaculoasă (min. 49). Arădenii au deschis repede scorul, în chiar minutul 5, prin „veteranul” Capătă.
Revenind la partea secundă, trebuie spus că după gol, Unirea Sântana s-a speriat parcă de faptul că ar putea realiza o mare surpriză, așa că s-a retras în apărare, tocmai nimerit pentru a primi gol. După un avertisment, șut în bară, Hlistei nu a mai iertat a doua oară, marcând de la limita careului mare: 2-1 (min. 66). Scorul final, 3-1, l-a stabilit Stănaia, în min. 79, cu golul meciului, șut de la 25 de metri, sub bară.
UTA BD: Bodea – Raț (Avrămuțiu), Wild, Cotoc, Filaret – Gheorghiță, Stănaia, Dobrean, Burlă (Hlistei) – Leucuța (Vlad), Capătă (Bulza). Sântana: Ciornei- Zopota, Paven, Sârdea, Blidar (I. Stan) – Mateiu, But, Bolba (Josan), Vuin – Giurgiu, Ciocan. Au arbitrat: D. Herțeg – la centru, Alin Bolcaș și Cristian Cășuț – asistenți. Obs. AJF: Ovidiu Coman și Florin Dumitru.
În celălaltă semifinală, Gloria Arad a „dat de pământ” cu Șoimii Tauț, scor 5-0. Au marcat: Gâlcă (3), Gherghel și Urs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!