UTA a făcut spectacol la despărţirea de fani, vineri seara. În ultima etapă a campionatului, partenera de întrecere, FC Argeş a fost spulberată la Arad, dar – din păcate – rezultatul nu mai contează prea mult, căci obiectivul a fost ratat.
Meciul a fost destul de liniştit, timp de jumătate de oră, cu două ocazii, totuşi, pentru arădeni, ratate de Purece şi Pocuca, după care UTA a deschis scorul, prin Mara, care a reuşit o boltă de toată frumuseţea, peste portarul Croitoru, după o pasă de 35 de metri a lui Purece.
UTA şi-a majorat diferenţa în min. 61, când Neagu a centrat de pe stânga, iar Galanis, desprins din marcaj, a trimis mingea cu capul în plasă, din faţa careului mic: 2-0.
După acest gol, arădenii au făcut şi ceva spectacol, câteva artificii tehnice care au încântat publicul spectator. Iar în ultimul minut, cornerul lui Purece a trtimis mingea peste toată apărarea vizitatorilor şi Siminic – dintr-un unghi închis – a reuşit să strecoare mingea pe lângă Croitoru în plasă: 3-0.
Aşadar, o nouă victorie clară, la scor de neprezentare pentru UTA, dar în zadar. Până la urmă, „Bătrâna Doamnă” a terminat campionatul pe locul 4, ţel îndeplinit după ratarea locului 3, care duce în prima divizie.
FC UTA – FC Argeş 3-0 (1-0)
Stadion „Francisc Neuman”, teren bun, timp excelent penztu fotbal, spectatori 1000. Au marcat: Mara – min. 31, Galanis – min. 61, Siminic – min. 90.
UTA: Smaranda – Pocuca, Gligor, Siminic – Calvin, Chindriş, Hidişan (min. 15 – Ignea), Neagu – Purece, Mara (min. 86 – Raţ) – Galanis (min. 78 – Miron).
FC Argeş: Croitoru – Gherase (min. 76 – Ghiţă), Botea, Bazzi, Briceag – Popa, Ivănică, Răuţă (min. 83 – Negoiţă), I. Niculae – Beuran (min. 78 – Piscanu), Stancu.
Arbitri: Daniel Haidiner (Hunedoara) la centru, Daniel Ciocănea (Sibiu) şi Marius Bălan (Cluj) – asistenţi. Rezervă: Marius Omuţ (Oradea).
Observatori AJF: Petre Mehedinţu şi Zaharia Ciev (ambii Timişoara).
Citiți principiile noastre de moderare aici!